Comisia Europeană şi Marea Britanie se pregătesc şi pentru eventualitatea unui Brexit fără niciun acord

Comisia Europeană a atenţionat marţi că este 'firesc' să desfăşoare pregătiri pentru un eventual scenariu în care Uniunea Europeană şi Marea Britanie nu vor reuşi să ajungă la un acord privind Brexit-ul, mai ales că şi guvernul de la Londra are în vedere o asemenea posibilitate şi se pregăteşte pentru ea, informează agenţia EFE.
Economica.net - mar, 09 ian. 2018, 13:47
Comisia Europeană şi Marea Britanie se pregătesc şi pentru eventualitatea unui Brexit fără niciun acord

Purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas, a răspuns astfel unei scrisori publicate de cotidianul Financial Times, pe care ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a trimis-o luna trecută premierului Theresa May. În acest text, David Davis scria că pregătirile Bruxellesului pentru o ieşire a Marii Britanii din UE fără niciun acord dăunează intereselor britanice şi încalcă drepturile Marii Britanii ca stat încă membru al UE.

‘Suntem surprinşi la Comisia Europeană că Marea Britanie este surprinsă că ne pregătim pentru acest scenariu anunţat chiar de guvernul britanic’, a replicat Schinas, amintind de o delcaraţie în care premierul Theresa May a spus că ‘decât un acord prost, mai bine niciun acord’.

Şefa executivului de la Londra a anunţat luni o remaniere guvernamentală, ce cuprinde şi crearea unui post de ministru pentru ‘no Brexit’. Potrivit cotidianului spaniol ABC, această mişcare este văzută ca o concesie făcută susţinătorilor unui aşa-numit ‘Brexit dur’ şi o modalitate de sporire a presiunii în momentul în care negocierile dintre Londra şi Bruxelles privind condiţiile Brexit-ului intră într-o etapă hotărâtoare.

Liderii statelor UE au aprobat la summitul lor din decembrie angajarea a ceea ce în poziţia de negociere a europenilor este considerată a doua fază a negocierilor, respectiv relaţia post-Brexit între Marea Britanie şi UE, după ce s-au înregistrat anumite progrese în cele trei dosare esenţiale pentru europeni, şi anume ‘factura’ Brexit-ului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Dacă aceste negocieri vor eşua şi Marea Britanie va părăsi pe 29 martie 2019 blocul comunitar fără un acord privind relaţiile viitoare cu UE, la capitolul comercial aceste relaţii ar urma să fie guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Te-ar mai putea interesa și
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că, începând cu data......
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experienţă ...