Tudose, la întâlnirea cu reprezentanţii companiei Ford: Guvernul doreşte o colaborare cât mai bună cu mediul de afaceri

Guvernul doreşte o colaborare cât mai bună şi continuă cu mediul de afaceri, a afirmat prim-ministrul Mihai Tudose la o întâlnire pe care a avut-o vineri cu reprezentanţii companiei Ford.
Economica.net - vin, 12 ian. 2018, 11:51
Tudose, la întâlnirea cu reprezentanţii companiei Ford: Guvernul doreşte o colaborare cât mai bună cu mediul de afaceri

Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, premierul Tudose s-a întâlnit la Palatul Victoria cu o delegaţie a companiei Ford, condusă de vicepreşedintele Andrew McCall.

‘România este un mediu cu oportunităţi de noi investiţii şi de dezvoltare a proiectelor în derulare. Guvernul doreşte o colaborare cât mai bună şi continuă cu mediul de afaceri în vederea dezvoltării unei economii sustenabile’, a afirmat şeful Executivului.

Totodată, Tudose a menţionat că infrastructura este una dintre cele trei priorităţi, iar Guvernul se axează asupra accelerării proiectelor de infrastructură rutieră.

‘Suntem conştienţi de faptul că dezvoltarea infrastructurii este benefică nu doar pentru o investiţie anume, ci şi pentru dezvoltarea României’, a adăugat Tudose.

În cadrul întâlnirii, Andrew McCall a prezentat stadiul de dezvoltare al investiţiei Ford şi proiectele de perspectivă ale companiei pentru uzina de la Craiova.

‘Ford îşi păstrează angajamentul de a căuta oportunităţi pentru a construi şi alte produse la Craiova şi pentru a utiliza mai bine capacitatea de producţie a fabricii noastre. Este foarte important să lucrăm împreună cu Guvernul României pentru a ne asigura că fabrica din Craiova rămâne competitivă la nivel global pe măsură ce avansăm cu planurile noastre din România’, a afirmat McCall.

La întâlnire au mai participat, din partea Guvernului, secretarul de stat Florin Vodiţă şi consilierul de stat Gabriel Andronache, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...