ANAF a încasat 214,9 miliarde lei, anul trecut, cu aproape 8% peste 2016

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a încasat 214,95 miliarde lei, anul trecut, cu 7,8% peste 2016, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 19 ian. 2018, 13:29
ANAF a încasat 214,9 miliarde lei, anul trecut, cu aproape 8% peste 2016

‘Planul de încasări al ANAF pentru 2017 a fost de 214,37 miliarde lei. Conform datelor din trezorerie s-au încasat 214,95 miliarde lei. Această sumă reprezintă cea mai mare încasare anuală realizată de ANAF din 2003, anul înfiinţării instituţiei, până în prezent. Prin comparaţie, în anul 2017 s-a încasat cu 15,50 miliarde lei (7,8%) mai mult decât în anul 2016’, se arată în document.

Potrivit acestuia, realizarea planului de colectare a fost posibilă prin implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a conformării voluntare, care au determinat o creştere anuală progresivă şi susţinută a ratei de colectare şi echilibrarea veniturilor bugetului general consolidat.

‘Liniile generale de acţiune au vizat verificarea cu prioritate a contribuabililor cu potenţial ridicat de evaziune şi fraudă fiscală, precum şi monitorizarea şi intervenţia operativă în domeniile cu grad ridicat de risc la evaziunea fiscală (produse accizabile, achiziţii intracomunitare, operaţiuni import/export). De asemenea, au fost desfăşurate controale inopinate şi acţiuni specifice pentru controlul activităţilor sezoniere şi acţiuni tematice de control desfăşurate în colaborare cu alte instituţii. Mai mult, în 2017 cuantumul sumelor declarate la bugetul general consolidat a fost de 217,12 miliarde lei, cu 7,55% mai mult decât în 2016. Gradul de conformare voluntară la plată a crescut de la 84,03% în 2016, la 85,44% în 2017’, informează ANAF.

TVA încasată efectiv în cele 12 luni ale lui 2017 a fost de 68,08 miliarde lei, comparativ cu 66,64 miliarde lei în 2016.

‘După compensări şi restituri, din TVA s-au virat 53,54 miliarde lei la bugetul de stat, cu 3,6% mai mult decât în 2016 (51,67 miliarde lei) şi cu 1,87 miliarde lei (1,3%) mai mult decât programul prevăzut de legea bugetului. Toate aceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care din februarie 2017 cota TVA a scăzut la 19%. În 2018 va continua implementarea măsurilor de îmbunătăţire a colectării şi a conformării voluntare, cu accent pe simplificarea şi transparentizarea proceselor interne şi creşterea calităţii serviciilor furnizate contribuabililor de către ANAF’, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază de către PNL privind acordarea votului pentru învestirea Guvernului Luca......
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, ...