Firea, despre o posibilă candidatură a sa la prezidenţiale: Nu renunţ la mandatul de edil chiar dacă îmi cere partidul

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seara, că nu ia în calcul o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, ea punctând că nu va renunţa la funcţia de edil chiar dacă i-ar cere acest lucru preşedintele partidului sau partidul.
Economica.net - lun, 22 ian. 2018, 07:17
Firea, despre o posibilă candidatură a sa la prezidenţiale: Nu renunţ la mandatul de edil chiar dacă îmi cere partidul

Firea a precizat că le-a cerut colegilor săi de partid să nu mai fie pusă în sondaje deoarece ‘sub nicio formă’ nu va renunţa la mandatul de primar general al Capitalei.

‘În primul rând, le mulţumesc tuturor celor care gândesc de această manieră pe care o descrieţi dumneavoastră – şi primesc şi eu semnale în acest sens – este onorant şi este măgulitor. Dar, cu riscul de a mă repeta, sunt o persoană extrem, extrem de serioasă, chiar obositor de serioasă pentru cei care cred că eu aş putea să mă schimb ca o frunză în vânt, de la o lună la alta. Categoric nu, îmi respect angajamentul faţă de bucureşteni, vreau să-mi duc la bun sfârşit şi ultima zi de mandat, (…) chiar dacă îmi cere preşedintele partidului sau partidul, colegii mei dacă îmi vor cere să candidez, le-am spus încă de pe acum să nu mai fiu vehiculată, să nu mai apar în sondaje, să nu mă mai măsoare, pentru că sub nicio formă nu vreau să renunţ la acest mandat. (…) Cartea de vizită a unui politician este reprezentată de seriozitate’, a declarat Firea la România TV.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...