Catalonia va înregistra în 2018 performanţe economice mai slabe comparativ cu Spania – BBVA

Catalonia va continua să suporte impactul încercării de a obţine independenţa, urmând ca în acest an să înregistreze performanţe economice mai slabe comparativ cu cele ale Spaniei, potrivit unei analize realizate de banca BBVA, transmite Bloomberg citat de News.ro.
Economica.net - lun, 22 ian. 2018, 09:10
Catalonia va înregistra în 2018 performanţe economice mai slabe comparativ cu Spania - BBVA

Potrivit băncii din Madrid, indicatorii economici ai Cataloniei, de la crearea de locuri de muncă la cheltuielile de consum, vor fi mai slabi faţă de cei ai Spaniei. Astfel, BBVA anticipează că economia Cataloniei, cea mai mare economie regională din Spania, va consemna în acest an un avans de 2,1%, comparativ cu un ritm de 2,5% prognozat pentru întreaga ţară, scrie News.ro.

Motivul acestui avans economic mai lent este reprezentat de incertitudinile politice legate de încercările unilaterale de obţinere a independenţei. Creşterea economiei catalone în primul semestru al anului 2018 va fi sub media din ultimii trei ani, principalii indicatori economici fiind sub estimările anterioare referendumului ilegal din octombrie, se arată în analiza băncii.

Previziunile BBVA au fost publicate în timp ce Parlamentul catalan să pregăteşte să aleagă viitorul preşedinte regional, toată atenţia fiind îndreptată către liderul îndepărtat din funcţie Carles Puigdemont, care insistă să preia funcţia, chiat dacă se află în Belgia, într-un autoexil.

Este esenţial cine va forma viitoare administraţie regională, potrivit BBVA. Guvernul de la Madrid a avertizat că Puigdemont nu poate guverna dacă nu se află fizic în Spania.

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...