Ministerul Energiei: Legea privind stocurile petroliere minime a fost aprobată în mai de Guvern şi se află în Parlament

Legea de transpunere a Directivei europene privind stocurile petroliere a fost aprobată de Guvernul României în luna mai a anului trecut şi se află în prezent în procedură parlamentară, au declarat, joi, pentru AGERPRES, reprezentanţii Ministerului Energiei.
Economica.net - J, 25 ian. 2018, 12:50
Ministerul Energiei: Legea privind stocurile petroliere minime a fost aprobată în mai de Guvern şi se află în Parlament

Reacţia acestora vine după anunţul Comisiei Europene potrivit căruia forul comunitar a decis să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu a implementat şi nu a aplicat corect Directiva privind stocurile petroliere.

‘Legea prin care este transpusă Directiva privind stocurile minime petroliere a fost aprobată de Guvernul României în luna mai a anului trecut şi, în acest moment, este în procedură parlamentară avansată. Imediat ce Parlamentul va aproba această lege, vom informa Comisia Europeană că am finalizat transpunerea directivei’, au spus oficialii Ministerului Energiei.

În acel moment, procedura de infringement se va închide.

Conform Directivei privind stocurile petroliere, statele membre au obligaţia de a asigura menţinerea şi disponibilitatea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu resurse petroliere a Uniunii Europene.

La 20 noiembrie 2015, Comisia a reamintit României obligaţiile ce îi revin în temeiul Directivei privind stocurile petroliere, printre care obligaţia de a dispune de proceduri de urgenţă şi de un plan de urgenţă în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare, dar şi obligaţia de a asigura un cadru clar şi eficace pentru ca operatorii să îşi poată delega obligaţiile de stocare.

Comisia a pus în discuţie şi faptul că legislaţia română interzice utilizarea stocurilor petroliere drept garanţii reale, adică drept active oferite ca garanţie pentru a obţine un împrumut, ceea ce ar putea face mai dificilă îndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a deţine stocuri.

Întrucât România nu a abordat aceste aspecte, Comisia i-a adresat un aviz motivat la 18 noiembrie 2016. În consecinţă, Comisia a decis acum să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Directiva privind rezervele petroliere (Directiva 2009/119/CE a Consiliului) impune statelor membre obligaţia de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere şi oferă UE siguranţa aprovizionării cu resurse petroliere.

În acest context, statele membre trebuie să dispună de proceduri şi planuri corespunzătoare pentru situaţii de urgenţă, astfel încât să facă faţă eventualei apariţii a unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare.

În plus, statele membre pot impune companiilor obligaţii de a deţine rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere în anumite limite. Companiile cărora li se impun astfel de obligaţii trebuie, de pildă, să le poată delega pe teritoriul UE în anumite condiţii şi cu anumite limitări. Directiva privind stocurile petroliere trebuia transpusa până la 31 decembrie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...