Noul ministru al Economiei vrea ca Legea apelor minerale şi proiectul privind noile redevenţe să ajungă cât mai repede pe masa Guvernului

Proiectele Legii minelor, a redevenţelor sau pentru înfiinţarea Casei de Comerţ se află printre actele normative extrem de importante pe care noul ministrul al Economiei, Dănuţ Andruşcă, le doreşte cât mai repede pe masa Guvernului şi apoi în dezbaterea Parlamentului, potrivit unui comunicat al ministerului de resort.
Economica.net - mar, 30 ian. 2018, 14:28
Noul ministru al Economiei vrea ca Legea apelor minerale şi proiectul privind noile redevenţe să ajungă cât mai repede pe masa Guvernului

Dănuţ Andruşcă a preluat în cursul acestei dimineţi mandatul de ministru al Economiei de la fostul titular, Gheorghe Şimon, la sediul instituţiei.

‘În perioada imediat următoare voi trece rapid în revistă şi mă voi familiariza cu priorităţile ministerului, în special cu cele care decurg din aplicarea programului de guvernare. Îmi doresc ca pe masa Guvernului şi apoi în dezbaterea Parlamentului să ajungă cât mai repede acte normative extrem de importante, precum Legea minelor, redevenţele, Casa de Comerţ, apele minerale sau Legea privind administrarea şi valorificarea participaţiilor statului’, a declarat ministrul Andruşcă, la instalarea sa în funcţie.

Noul ministru al Economiei a afirmat, luni, în Parlament, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate reunite, că proiectul Legii privind administrarea şi valorificarea participaţiilor statului se află în prezent pe circuitul interministerial de avizare, urmând să se finalizeze în luna februarie 2018.

‘Proiectul Legii privind administrarea şi valorificarea participaţiilor statului asigură cadrul legislativ coerent pentru derularea de către instituţiile publice implicate a tuturor activităţilor necesare pentru optimizarea activităţii operatorilor economici cu capital de stat aflaţi sub autoritatea acestora cu privire la operaţiunile de restructurare sau reorganizare, atragere de investiţii, vânzare şi cumpărare de participaţii ale unor operatori economici de stat sau privaţi. De asemenea, prin actul normativ se asigură eliminarea înregistrării speciale după o perioadă tranzitorie de trei ani şi se remediază acele prevederi care implică ajutor de stat. Proiectul de lege a fost elaborat şi asumat în cadrul grupului de lucru interministerial înfiinţat în acest scop. Se află în prezent pe circuitul interministerial de avizare. După avizare, se va finaliza în luna februarie 2018. Proiectul urmează să fie depus la Parlament pentru dezbatere şi avizare’, le-a spus Andruşcă parlamentarilor.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Imagini spectaculoase cu lucrările de eliminare a restricțiilor de viteză pe 77 de kilometri de cale ferată din centrul țării
VIDEO Imagini spectaculoase cu lucrările de eliminare a restricțiilor de viteză pe 77 de kilometri de cale ferată din ...
CFR Infrastructură a prezentat săptămâna aceasta imagini cu evoluția din primul semestru a lucrărilor de ridicare a restricțiilor de viteză pe aproape 77 de kilometri de cale ferată din raza......
Zelenski cere Uniunii Europene 30 de miliarde de euro pentru nevoile de apărare ale Ucrainei
Zelenski cere Uniunii Europene 30 de miliarde de euro pentru nevoile de apărare ale Ucrainei
Ucraina aşteaptă din partea Uniunii Europene să-i ofere 30 de miliarde de euro pentru a o ajuta să-şi finanţeze apărarea ...
BNR: Rata creditelor neperformante a urcat la 2,89%, la finele lunii iunie 2026
BNR: Rata creditelor neperformante a urcat la 2,89%, la finele lunii iunie 2026
Rata creditelor neperformante era, la finele lunii iunie 2026, de 2,89%, în creştere faţă de nivelul înregistrat în ...
Zelenski: Putin vrea să recruteze 300.000 de noi soldaţi
Zelenski: Putin vrea să recruteze 300.000 de noi soldaţi
Ucraina consideră că Rusia intenţionează să recruteze încă 300.000 de soldaţi pentru efortul său de război după ...