Germania a cheltuit 72,2 milioane de euro cu summitul G20 din 2017 de la Hamburg, precizează Ministerul de Finanţe

Germania a cheltuit 72,2 milioane de euro cu summitul G20 care a avut loc în iulie anul trecut la Hamburg, relevă un raport al Ministerului de Finanţe citat duminică de agenţia dpa.
Economica.net - D, 04 feb. 2018, 07:44
Germania a cheltuit 72,2 milioane de euro cu summitul G20 din 2017 de la Hamburg, precizează Ministerul de Finanţe

Costul operaţiunilor de securitate ale agenţiilor implicate, între care Biroul federal pentru anchete penale BKA, agenţia pentru apărarea civilă THW şi Biroul federal pentru securitatea informaţiei BSI, s-a ridicat la 27,7 milioane de euro. În acelaşi timp, pregătirile, facilităţile şi suportul asigurate celor 1000 de jurnalişti acreditaţi la reuniunea de două zile au costat 22,1 milioane de euro. Autorităţile au cheltuit alte 21,7 milioane de euro pe aranjamentele necesare primirii şefilor de stat şi de guvern.

Cifrele au fost solicitate de formaţiunea stângii radicale Die Linke, care a acuzat guvernul de la Berlin că a irosit banii contribuabililor. Deputatul Alexander Neu a denunţat organizarea unor astfel de summituri care, a acuzat el, devin tot mai scumpe, mai puţin transparente, mai îndepărtate de vieţile cetăţenilor şi mai puţin productive.

Summitul de la 6-8 iulie de la Hamburg a fost marcat de proteste însoţite de violenţe. Potrivit poliţiei, între 5000 şi 6000 de manifestanţi au luat parte la jafuri, incendieri şi ciocniri violente.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Tinerii fermieri pot primi până la 200.000 de euro din bani europeni pentru a face investiții în ferme
Tinerii fermieri pot primi până la 200.000 de euro din bani europeni pentru a face investiții în ferme
Șefii de exploatații agricole cu vârsta de cel mult 40 de ani care sunt șefi de exploatație pot primi până la 200.000 de euro pentru proiecte de investiții ce vizează realizarea sau......
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan şi Leroy Merlin sub administrare specială
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan şi Leroy Merlin sub administrare specială
Activele ruseşti ale multinaţionalei elveţiene Nestle, ale lanţului francez de retail Auchan şi ale fostului grup de ...
Cum arată acum primul tunel de autostradă din România, cel de pe autostrada A1 Sibiu-Pitești, care va fi dat curând în trafic. VIDEO cu traversararea integrală
Cum arată acum primul tunel de autostradă din România, cel de pe autostrada A1 Sibiu-Pitești, care va fi dat curând ...
Pe cunoscutul canal de YouTube Răducu P. Drum a fost postat un material video în care se arată ultimele lucrări de la ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,2%, ca serie brută, în primele şapte luni. Cel mai mare avans, la rezidenţiale- date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,2%, ca serie brută, în primele şapte luni. Cel mai mare avans, la ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni din 2026, faţă de perioada similară din 2025, ca ...