Cancelarul Austriei despre UE după Brexit: O soluţie ar fi tăierile bugetare, în special către statele din Europa de Est

Cancelarul austriac Sebastian Kurz se opune unei creşteri a contribuţiilor statelor membre ale Uniunii Europene la bugetul comunitar după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar şi pledează pentru tăieri bugetare ale anumitor programe, în special ale finanţărilor către state din estul Europei, transmite AFP.
Economica.net - lun, 05 feb. 2018, 09:14
Cancelarul Austriei despre UE după Brexit: O soluţie ar fi tăierile bugetare, în special către statele din Europa de Est

Austria, care va prelua la 1 iulie acest an preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, doreşte ca UE ‘să fie mai economă cu banii contribuabililor’, explică şeful executivului de la Viena într-un interviu publicat luni de cotidianul Standard.

”Alternativa ar fi de a solicita mai multe contribuţii financiare. Dar nu aceasta este alegerea mea”, susţine Sebastian Kurz care în negocierile privind bugetul comunitar post-2020 intenţionează să ‘reprezinte în mod ferm’ tabăra contributorilor neţi, alături de premierul olandez Mark Rutte.

”În prezent, multe fonduri sunt livrate către ţările din Europa de Est. Chestiunea care se pune este de a şti dacă banii sunt orientaţi în direcţia bună”, adaugă Kurz.

Opt state est-europene, inclusiv România, au decis vineri, la Budapesta, să-şi suplimenteze sumele alocate bugetului comunitar în viitorul cadru financiar multianual al UE, pentru a contribui astfel la acoperirea golului creat de Brexit în acest buget.

Principala sursă de venituri a bugetului comunitar este furnizată de plata de către statele membre a unui procent uniform din PIB-ul lor. Deşi va ieşi din UE în martie 2019, Marea Britanie – contributor net la bugetul UE – a promis că îşi va onora obligaţiile faţă de bugetul comunitar până în anul 2020, ultimul an al actualului cadru financiar multianual. Dar apoi golul lăsat de Brexit în bugetul comunitar va fi de 12-13 miliarde de euro pe an.

Comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, a propus ca în viitorul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027 statele membre să-şi suplimenteze contribuţiile de la circa 1% din PIB până la 1,1% din PIB pentru a acoperi aproximativ jumătate din golul financiar lăsat de pierderea contribuţiei britanice, iar cealaltă jumătate să fie diminuată din buget prin realizarea de economii.

Acest ultim aspect îngrijorează ţările est-europene, care se tem de o diminuare a fondurilor alocate în cadrul politicii de coeziune, mai ales că executivul comunitar are în vedere ca priorităţi pentru viitorul cadru financiar multianual domeniile ce s-au evidenţiat ca provocări deosebite pentru blocul comunitar, respectiv migraţia, apărarea sau combaterea terorismului.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...