Grecia nu va avea nevoie de prelungirea actualului program de asistenţă financiară – Moscovici

Grecia nu va avea nevoie de un nou program de asistenţă financiară internaţională după expirarea celui actual, în august, a declarat joi, la Atena, Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare, informează site-ul agenţiei Reuters.
Economica.net - J, 08 feb. 2018, 15:35
Grecia nu va avea nevoie de prelungirea actualului program de asistenţă financiară - Moscovici

„Nu va exista un nou program, nu va fi al patrulea plan de salvare ori altceva”, a declarat Pierre Moscovici după întrevederea pe care a avut-o cu premierul Greciei, Alexis Tsipras.

Întrebat dacă până în august vor fi stabilite măsuri pentru reducerea datoriei Greciei, Moscovici a explicat: „Cred că în iunie trebuie să existe un acord complet despre modul în care încheiem programul de asistenţă financiară şi despre modul în care putem gestiona măsuri pe termen mediu de relaxare a datoriei”.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...