CCR: Sintagma din Codul de procedură penală privind durata dispunerii controlului judiciar este neconstituţională

Potrivit unui comunicat al CCR transmis joi AGERPRES, plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 215 indice 1 alineatul (8) din Codul de procedură penală, prevederile criticate având următorul conţinut: ‘În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată”.

‘În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma ‘în primă instanţă’ cuprinsă în articolului 215 indice 1 alineatul (8) din Codul de procedură penală este neconstituţională’, precizează CCR.

Curtea a reţinut că, prin Decizia numărul 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 33 din 15 ianuarie 2015, a analizat, din perspectivă constituţională, lipsa termenelor şi a duratei maxime pentru care măsura preventivă a controlului judiciar şi cea a controlului judiciar pe cauţiune pot fi dispuse, constatând că nereglementarea acestora determină încălcarea prevederilor Legii fundamentale.

Astfel, arată sursa citată, urmare a pronunţării acestei decizii, legiuitorul a adoptat OUG 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii numărul 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 911 din 15 decembrie 2014, prin care a reglementat termenul şi durata maximă pentru care măsura preventivă a controlului judiciar poate fi dispusă doar pentru etapele procesuale ale urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă, fără însă a reglementa o durată maximă a acestei măsuri pentru etapa procesuală a apelului.

‘În acest context, Curtea a constatat că legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia constituţională de a reglementa durata maximă a măsurii controlului judiciar pentru toate etapele procesuale în care aceasta se poate dispune, ceea ce contravine prevederilor art. 20, art. 23, art. 25, art. 26, art. 39, art. 41, art. 45 şi art. 53 din Constituţie, pe de-o parte, şi art.147 alin.(4) din Constituţie, potrivit căruia deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, adică vizează cu aceleaşi efecte toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept, pe de altă parte’, menţionează CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.