Gabriela Firea: Luni şi marţi nu vor fi cursuri în şcolile din Bucureşti

Luni şi marţi nu vor avea loc cursuri în şcolile din Bucureşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat duminică primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Economica.net - D, 25 feb. 2018, 10:27
Gabriela Firea: Luni şi marţi nu vor fi cursuri în şcolile din Bucureşti

‘Având în vedere prognozele meteorologice anunţate de ANM, am luat şi noi câteva măsuri, le-am analizat foarte serios, responsabil, aseară, azi noapte, azi dimineaţă şi până în acest moment, în legătură cu măsurile care se impun, având în vedere că toate informaţiile din partea ANM s-au confirmat până acum, iar codul galben va deveni – cel puţin după informaţiile pe care le avem în acest moment – portocaliu, prin urmare, autorităţile, atât centrale, cât şi locale, au responsabilităţi legale pentru a diminua orice efecte neplăcute şi nedorite în legătură cu fenomenele meteo extreme. În primul rând ne interesează viaţa cetăţenilor şi sănătatea acestora şi mai puţin anumite critici. (…) Am luat decizia ca luni şi marţi să nu aibă loc cursuri în Bucureşti şi probabil se va extinde această decizie. (…) Este vorba despre vânt, ger, două fenomene suprapuse şi de asemenea ninsoare temporar abundentă’, a anunţat primarul general la comandamentul de iarnă convocat la Primăria Capitalei.

Decizia a fost luată împreună cu instituţiile de resort – Prefectura, ANM Bucureşti-Ilfov, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Gabriela Firea a subliniat că preferă să vină întotdeauna cu măsuri de prevenţie şi să fie vorba despre o uşoară alertă suplimentară, decât să existe victime.

Totodată, edilul Capitalei a făcut un apel direct, ferm şi responsabil către toate instituţiile care au responsabilităţi să ia măsuri pentru garantarea securităţii vieţii cetăţenilor. ‘Sunt panouri care stau să cadă, vântul se va intensifica’, a adăugat Firea.

Te-ar mai putea interesa și
O agenție de presă iraniană anunță că Teheranul și-a suspendat negocierile de pace cu SUA
O agenție de presă iraniană anunță că Teheranul și-a suspendat negocierile de pace cu SUA
Agenţia de presă iraniană Tasnim a afirmat luni că Teheranul a suspendat negocierile cu SUA destinate să pună capăt războiului în Orientul Mijlociu, relatează France Presse, transmite......
INS: Parcul de tractoare şi maşini agricole din România trecea de 564.000 de unități la sfârșitul lui 2024
INS: Parcul de tractoare şi maşini agricole din România trecea de 564.000 de unități la sfârșitul lui 2024
Parcul de tractoare şi maşini agricole, pe ansamblul agriculturii, se situa la sfârşitul anului 2024 la 564.088 de unităţi, ...
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, cupe și candelabre
Autoritățile norvegiene recuperează obiecte de pe o navă scufundată în secolul XVIII, printre care porțelanuri chinezești, ...
Arheologii au recuperat o colecţie de porţelanuri chinezeşti şi obiecte de provenienţă europeană de pe o epavă din ...
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ar putea duce la plecări masive din sistem
Asociaţia Forumul Judecătorilor cere menținerea salariilor magistraților și avertizează că diminuarea veniturilor ...
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România solicită menţinerea nivelului actual al veniturilor magistraţilor în viitoarea ...