Grecia are nevoie de o plasă de siguranţă după expirarea programului de asistenţă, susţine guvernatorul Băncii Centrale

Grecia va avea nevoie de o plasă financiară de siguranţă după ce programul de asistenţă cu creditorii internaţionali va expira, în luna august, iar ţara ar trebui să analizeze posibilitatea de a încheia un acord de tip preventiv, a declarat luni guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 26 feb. 2018, 13:37
Grecia are nevoie de o plasă de siguranţă după expirarea programului de asistenţă, susţine guvernatorul Băncii Centrale

Grecia a primit ajutoare financiare în valoare de 260 de miliarde euro începând din anul 2010 şi până la expirarea celui de-al treilea acord de asistenţă cu creditorii, în luna august 2018. Autorităţile de la Atena sunt nerăbdătoare să demonstreze că ţara se poate descurca singură când vine vorba de finanţare de pe piaţă, în condiţiile în care recent a strâns trei miliarde euro de pe urma emiterii unor obligaţiuni cu maturitatea la şapte ani.

Însă unii oficiali europeni cred că Grecia nu se va putea descurca singură fără o linie de credit de tip standby.

Cu prilejul unei reuniuni a acţionarilor Băncii Centrale a Greciei, guvernatorul Yannis Stournaras a apreciat că un program preventiv ar ajuta în procesul de finanţare al Greciei. ‘Experienţa internaţională arată că o intrare de probă pe piaţă pentru a crea o plasă de siguranţă de lichiditate, înainte de expirarea programului, creează un climat de încredere şi deschide calea pentru ca o ţară să iasă dintr-un program de asistenţă. Cu toate acestea, ar trebui luat în considerare de asemenea un program de asistenţă de tip preventiv’, a spus Stournaras. Potrivit acestuia, un program de tip preventiv ar reduce costurile de creditare ale Greciei şi ar oferi Guvernului şi băncilor acces la credit după ce programul de asistenţă se va încheia.

În schimb, Guvernul de la Atena vrea să evite o astfel de linie de credit cu caracter preventiv, deoarece aceasta ar urma să fie însoţită de unele condiţii, ceea ce este dificil de acceptat de către opinia publică după opt ani de austeritate.

‘Posibilitatea de a utiliza un program de tip preventiv nu ar trebui să fie dramatizată’, a subliniat Stournaras, precizând că ‘mecanismele europene au fost create pentru a fi utilizate în caz de necesitate’.

În paralel, luni după amiază are loc la Atena ultima întâlnire între Guvernul grec şi reprezentanţii creditorilor (UE-BCE-FMI), înainte de încheierea programului de asistenţă în luna august. Discuţiile cu ministru grec de Finanţe, Euclide Tsakalotos, care ar urma să dureze trei sau patru zile, se vor concentra pe ultimul pachet de reforme adoptat de autorităţile de la Atena. Evaluarea reformelor de către creditori este o condiţie indispensabilă pentru eliberare de noi tranşe din cel de-al treilea program de asistenţă (2015-2018) convenit de Grecia cu creditorii internaţionali.

Te-ar mai putea interesa și
Casa de lux Gucci intră în Formula 1 alături de Alpine. Luca de Meo nu și-a uitat trecutul
Casa de lux Gucci intră în Formula 1 alături de Alpine. Luca de Meo nu și-a uitat trecutul
Casa de modă de lux Gucci, parte a grupului Kering, devine „name partner” al echipei de Formula 1 Alpine. Luca de Meo, fost șef al grupului Renault, din care face parte marca Alpine, și actual......
Daniela Iliescu, ROPEA: Piața de private equity, pe un trend accelerat de creștere
Daniela Iliescu, ROPEA: Piața de private equity, pe un trend accelerat de creștere
Daniela Iliescu, Director Executiv ROPEA, vorbește în emisiunea „Prima rundă”, realizată de Termene.ro, despre evoluția ...
Trump susţine că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA
Trump susţine că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică noaptea că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA ...
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
Marina franceză a sechestrat duminică un nou petrolier provenind din Rusia, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în ...