Rezerva Federală a SUA va majora gradual rata dobânzii

Rezerva Federală a SUA (Fed) va majora gradual rata dobânzii, în pofida reducerilor de taxe şi a majorării cheltuielilor guvernamentale, a declarat marţi noul preşedinte al Fed, Jerome Powell, transmit DPA, Reuters şi Xinhua.
Economica.net - mar, 27 feb. 2018, 17:25
Rezerva Federală a SUA va majora gradual rata dobânzii

Şeful Fed s-a angajat ‘să păstreze un echilibru’ între riscul supraîncălzirii economiei şi necesitatea de a menţine în grafic creşterea PIB-ului SUA.

Oficialii Fed anticipează trei majorări ale ratei dobânzii anul acesta, iar Powell nu consideră că ritmul trebuie accelerat, chiar facă efectele pozitive ale măsurilor de stimulare aprobate de administraţia Trump şi redresarea economiei mondiale sprijină avansul PIB-ului SUA.

‘Comitetul de politică monetară de la Rezerva Federală (FOMC) va continua să păstreze un echilibru între evitarea supraîncălzirii economiei şi aducerea inflaţiei la 2%, pe o bază sustenabilă. Unele dificultăţi cu care s-a confruntat economia americană în ultimii ani s-au transformat în măsuri de stimulare’, a declarat Powell, referindu-se la reducerile de taxe şi majorarea cheltuielilor guvernamentale.

Declaraţia este primul indiciu că, în pofida măsurilor de stimulare aprobate de administraţia Trump, şeful Fed nu va accelera ritmul de majorare a ratei dobânzii. ‘Gradual’ a fost cuvântul cheie de când fostul şef al Fed, Janet Yellen, a început majorarea costului creditului, la sfârşitul lui 2015.

Analiştii se aşteaptă ca la reuniunea din martie Rezerva Federală a SUA să majoreze rata dobânzii şi să anunţe noile prognoze de creştere a economiei.

Pieţele nu au reacţionat cu entuziasm la declaraţiile şefului Fed. Bursa de pe Wall Street a deschis marţi în scădere, în timp ce dolarul s-a apreciat faţă de euro.

Luna aceasta, Rezerva Federală a SUA a menţinut dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 1,25% şi 1,50% şi a previzionat o majorare graduală a costului creditului în acest an.

Rata şomajului în SUA a scăzut în decembrie la 4,1%, cel mai redus nivel din ultimii 17 ani, în timp ce economia a înregistrat o creştere anuală de 2,6% în trimestrul patru din 2017, după un avans de 3,2% în precedentele trei luni.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, va......
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...