Timmermans: Este ca şi cum aţi fi alergat un maraton şi acum sunteţi pe ultima sută de metri. Alergaţi către linia de finish, nu în sens invers!

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că în ultimii 20 de ani România a obţinut atât de multe lucruri în ceea ce priveşte independenţa justiţiei, iar de la aderarea României în Uniunea Europeană, în ultimii 11 ani, s-au obţinut, de asemenea multe lucruri. "Este ca şi cum aţi fi alergat un maraton şi acum sunteţi pe ultima sută de metri. Alergaţi către linia de finish, nu în sens înapoi, nu vă opriţi, nu staţi pe loc şi, pentru numele lui Dumnezeu, nu âncepeţi să alergaţi înapoi", a fost mesajul liderului european, scrie News.ro.
Economica.net - J, 01 mart. 2018, 14:00
Timmermans: Este ca şi cum aţi fi alergat un maraton şi acum sunteţi pe ultima sută de metri. Alergaţi către linia de finish, nu în sens invers!

El a precizat că a avut întâlniri cu preşedintele Iohannis, cu preşedinţii celor două Camere, cu premierul, împreună cu ministrul Justiţiei şi cu cel al Afacerilor Europene, cu reprezentanţi ai sistemului judiciar şi a fost o ci fructuoasă.

„Aţi obţinut atât de multe lucruri în ceea ce priveşte independenţa justiţiei din România şi aţi obţinut multe lucruri în ult 11 ani, de la adresarea României la Uniunea Europeană”, a afirmat el.

Referindu-se la MCV,  oficialul european a spus: „E ca şi cum aţi fi alergat un maraton şi acum sunteţi pe ultima sută de metri. Alergaţi câte linia de finish, nu în sens înapoi, nu vă opriţi, nu staţi pe loc şi, pentru numele lui Duzeu, nu începeţi să alergaţi înapoi.”.

În opinia sa, cel mai important este ca toţi cei implicaţi să lucreze împreună, nu unul împotriva celuilalt.

„Am convenit cu presedintii Camerelor, cu premierul că vom intensifica contactele, voi fi la dispozitia lor zi de zi, dacă e nevoie. E foarte important să fim în legătura şi cu Parlamentul. Se pare că sunt nişte oameni care au spus că Comisia Europeană nu a înţeles foarte bine. Ei bine, de acum nimeni nu va mai avea o astfel de scuză, pentru că vom lucra în mod direct”, a declarat Timmermans,.

El a spus că este mereu foarte bine informat şi ştie exact ce se întâmplă în România, iar problemele pot fi rezolvate doar dacă toate instituţiile sunt implicate, inclusiv sistemul judiciar.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Germania a fost „la două zile de colaps” din cauza energiei verzi
Trump spune că Germania a fost „la două zile de colaps” din cauza energiei verzi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut, în cadrul unui miting electoral desfăşurat în weekend, că tranziţia energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică......
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de ...
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...