Guvernul a adoptat o OUG care prevede aplicarea mărcii statului pe obiectele din metal preţios comercializate

Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă privind regimul metalelor preţioase, care prevede aplicarea obligatorie a mărcii statului pe toate obiectele din metal preţios care vor fi comercializate în România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Economica.net - J, 01 mart. 2018, 15:52
Guvernul a adoptat o OUG care prevede aplicarea mărcii statului pe obiectele din metal preţios comercializate

‘În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă privind regimul metalelor preţioase. Prin aceste măsuri, practic oferim o asigurare mai bună protecţiei consumatorilor români pentru combaterea evaziunii fiscale pe piaţa metalelor preţioase. Sunt decizii luate prin aplicarea obligatorie a mărcii statului pe toate obiectele din metal preţios care vor fi comercializate în România. Această marcă oficială a statului va fi aplicată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi va fi aplicată în locul mărcii de garanţie proprie a comercianţilor’, a declarat Nelu Barbu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, această măsură permite combaterea evaziunii fiscale, dar şi combaterea falsurilor şi contrafacerilor obiectelor din metale preţioase.

‘Pentru a se adapta noilor prevederi adoptate prin această ordonanţă de urgenţă, operatorii economici au o perioadă de tranziţie în care vor putea comercializa produse cu marcă proprie (…), până la 30 iunie 2018. Aşadar, până la această dată se acceptă şi comercializarea obiectelor marcate de comerciant, dar tot în această perioadă, deci până la finele lunii iunie 2018, produsele din metale preţioase nou înregistrate în gestiune vor fi marcate cu marca statului’, a arătat Nelu Barbu.

El a precizat că actul normativ adoptat joi de Guvern conţine şi măsuri de reducere a birocraţiei.

‘În perioada următoare, va fi elaborată o hotărâre de Guvern prin care anumite taxe pentru comercianţii din acest domeniu vor fi eliminate, pentru că nu mai are sens să se regăsească în legislaţie, având în vedere modificările’, a mai afirmat Nelu Barbu.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...