Eurodeputaţii aprobă procedura CE de sancţionare a Poloniei în baza articolului 7 al Tratatului de la Lisabona

Eurodeputaţii au aprobat joi procedura Comisiei Europene (CE) vizând să sancţioneze reformarea sistemului judiciar şi să plaseze presa din Polonia sub un control strict, considerate de Bruxelles o încălcare a statului de drept, relatează Reuters, scrie News.ro.
Economica.net - J, 01 mart. 2018, 20:09
Eurodeputaţii aprobă procedura CE de sancţionare a Poloniei în baza articolului 7 al Tratatului de la Lisabona

UE a lansat o procedură în baza Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, care ar putea, în mod teoretic, să conducă la o suspendare a drepturilor de vot ale Varşoviei în Consiliul European, în cazul în care puterea nu revine asupra deciziei sale până la 20 martie, potrivit News.ro.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator, la putere) consideră aceste reforme necesare, pentru a pune capăt unui sistem corupt şi a îmbunătăţi eficienţa justiţiei.

Propunerea CE a fost adoptată în PE cu 422 de voturi la 147. Alţi 48 de parlamentari s-au abţinut.

O asemenea decizie, care necesită unanimitatea celorlalte state membre, pare însă puţin probabilă, cu atât mai mult cu cât premierul ungar Viktor Orban a anunţat deja că se va opune.

Noul premier polonez Mateusz Morawiecki, care a înlocuit-o pe Beata Szydlo în decembrie, caută să scadă tensiunile cu blocul comunitar. El urmează să se întâlnească, pe 8 martie, cu preşedintele CE Jean-Claude Juncker.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...