România a solicitat sprijinul CE pentru reducerea riscului dezangajării la Programul Operaţional Regional

România a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru a agrea măsurile pentru reducerea riscului de dezangajare la Programul Operaţional Regional (POR), se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene.
Economica.net - vin, 02 mart. 2018, 14:33
România a solicitat sprijinul CE pentru reducerea riscului dezangajării la Programul Operaţional Regional

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, s-a întâlnit, în cadrul vizitei de două zile pe care a efectuat-o la Bruxelles, cu Günther Oettinger, comisar pentru Buget, şi Corina Creţu, comisar european pentru Politică Regională.

Conform comunicatului, în cadrul întrevederii cu comisarul Corina Creţu s-a discutat despre identificarea unor soluţii tehnice cu privire la evitarea dezangajării pe Programul Operaţional Regional, dar şi despre iniţierea unui grup de lucru care ar urma să vizeze simplificarea procedurilor pentru atragerea de fonduri europene de către beneficiari.

‘Cu privire la implementarea Programului Operaţional Regional, delegaţia română a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru a agrea, în cel mai scurt timp, măsurile pentru reducerea riscului de dezangajare, printre care se numără propunerea unei scheme de subvenţionare pentru creşterea eficienţei energetice în locuinţe’, menţionează sursa citată.

Un alt subiect dezbătut a fost stadiul proiectelor aferente celor 3 spitale regionale, care urmează să fie construite din fonduri europene în oraşele Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca.

‘S-a agreat depunerea celor trei aplicaţii la Comisia Europeană până la finalul acestui an, după ce vor fi finalizate studiile de fezabilitate, în octombrie 2018. La întâlnirea cu comisarul pentru Buget, Günther H. Oettinger, delegaţia română a reafirmat poziţia României cu privire la viitoarea perioadă financiară (2021-2027), punând accent pe faptul că politica de coeziune ar trebui să se concentreze în continuare pe un număr limitat de obiective tematice şi priorităţi de investiţii’, informează MFE.

De asemenea, s-a punctat faptul că va fi necesară o anumită flexibilitate a politicii de coeziune în viitoarea perioadă, pentru a răspunde în timp scurt provocărilor viitoare.

‘Am pledat, la Bruxelles, pentru o Politică de Coeziune care să sprijine toate regiunile, dată fiind relevanţa acesteia în dezvoltarea României şi a celorlalte State Membre. Am solicitat această flexibilitate în alegerea priorităţilor pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare şi provocărilor specifice fiecărei regiuni’, a declarat Rovana Plumb.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...