UiPath devine primul startup fondat de români evaluat la peste 1 miliard de dolari, după ce a atras finanţare de 153 milioane de dolari

Startup-ul de automatizări UiPath, fondat de antreprenorii români Daniel Dineş şi Marius Tîrcă, a atras finanţare de 153 milioane de dolari de la mai multe fonduri de investiţii, în frunte cu Accel Partners, după ce a crescut anul trecut de peste opt ori. Compania a ajuns astfel la o valoare de piaţă de peste un miliard de dolari, potrivit TechCrunch.
Economica.net - mar, 06 mart. 2018, 12:35
UiPath devine primul startup fondat de români evaluat la peste 1 miliard de dolari, după ce a atras finanţare de 153 milioane de dolari

UiPath a devenit unul dintre liderii globali în automatizarea proceselor interne ale companiilor (robotic process automation), o industrie emergentă aflată în expansiune rapidă.

Arhitecturile software ale companiei permit dezvoltarea rapidă de roboţi software, un fel de „angajaţi digitali”, capabili să „emuleze perfect procesele, să creacsă productivitatea afacerii, să asigure conformitatea şi să îmbunătăţească experienţa clienţilor atât în operaţiuni back office, cât şi front office”.

În 2017, baza de clienţi a UiPath a crescut de la mai puţin de 100 la peste 700 de companii, ceea ce a rezultat într-o creştere de opt ori a veniturilor anuale recurente, potrivit unui comunicat al startup-ului. Printre noii clienţi se numără grupul BMW, Dairy Farm Group, Dentsu, Huawei şi Sumitomo Mitsui Financial Group.

Platforma UiPath a atras peste 120.000 de dezvoltatori RPA din întreaga lume, precizează compania.

Finanţarea de 153 de milioane de dolari, atrasă de la investitori privaţi, va fi folosită pentru a accelera dezvoltarea companiei, în special în zona inovaţiilor care ţin de aplicaţii de machine learning şi inteligenţa artificială în operaţiuni digitale de business.

Compania are de gând, de asemenea, să deschidă birouri la Amsterdam, Houston, Munchen, Paris, Seul şi Washington D.C. UiPath are 590 de angajaţi în 14 ţări.

Operaţiunea de finanţare a fost condusă de Accel Partners, care a susţinut anul trecut şi prima rundă de finanţare a companiei. Printre noii investitori se numără CapitalG şi Kleiner Perkins.

„Sunt încântat că UiPath se bucură se susţinerea unui grup atât de solid de investitori şi lideri şi sunt recunoscător în mod special pentru sprijinul continuu al Accel. RPA se dovedeşte a fi o tehnologie fără rival pentru transofrmarea digitală. Cu creşterea noastră extraordinară din 2017, e clar că orice organizaţie din lume poate beneficia semnificativ de pe urma RPA”, a declarat în comunicat Daniel Dineş, cofondator şi CEO al UiPath.

Compania a fost fondată în 2015 la Bucureşti, dar şi-a mutat ulterior sediul central la New York.

Publicaţia americană de tehnologie TechCrunch scria, în urmă cu câteva zile, că UiPath a ajuns la o valoare de piaţă de peste un miliard de dolari în urma noii runde de finanţare, de peste zece ori mai mult faţă de valoarea estimată în aprilie 2017, în prima rundă de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, cea mai nouă generație din această gamă, special concepută să răspundă modului din ce în ce mai dinamic în care utilizatorii consumă conținut media,......
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Reţeaua de socializare W, care doreşte să fie o alternativă europeană la reţeaua X, platforma deţinută de Elon Musk, ...
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de ...
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane ...
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele politice
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele ...