Guvernul a aprobat o OUG pentru lucrările de consolidare a Sălii Palatului, care trebuie să se încheie la timp pentru Concursul ”George Enescu”

Guvernul a aprobat, miercuri, o Ordonanţa de Urgenţă care stabileşte temeiul legal pentru plata fondurilor necesare astfel încât lucrările de consolidare şi modernizare a Sălii Palatului să fie demarate la termenele prevăzute, iar lucrările să se încheie la timp pentru desfăşurarea Concursului Internaţional ”George Enescu” din 2018, când se vor împlini 60 de ani de la prima ediţie, şi pentru pregătirea ediţiei din 2019, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 07 mart. 2018, 15:02
Guvernul a aprobat o OUG pentru lucrările de consolidare a Sălii Palatului, care trebuie să se încheie la timp pentru Concursul ”George Enescu”

Guvernul a modificat în acest scop Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2017 privind înfiinţarea Centrului Cultural „Sala Palatului”, dând posibilitatea ca plata către RA-APPS a contravalorii proiectului tehnic de consolidare, a investiţiilor şi modernizărilor realizate şi recepţionate să se facă din bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pe anul 2018, nu din bugetul pe 2017 al ministerului, cum era prevăzut. Măsura se aplică şi în cazul activelor fixe şi al obiectelor de inventar, pentru a facilita parcurgerea la termen a tuturor celorlalte etape din cadrul proiectului, scrie News.ro.

Plata din bugetul pe 2017 nu a fost posibilă, dată fiind aprobarea OUG nr. 109/2017 la finele anului, motiv pentru care nu a mai fost timpul necesar pentru derularea operaţiunilor de trezorerie aferente. Prin ordonanţa respectivă s-a aprobat reînfiinţarea Centrului Cultural „Sala Palatului”, ca instituţie publică de spectacole şi concerte, precum şi transmiterea imobilului „Sala Palatului” din administrarea RA-APPS în administrarea MCIN, precizează Guvernul.

Potrivit sursei citate, plata cheltuielilor din cadrul proiectului se va face prin virări de credite, de la cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă la active nefinanciare, aceasta fiind singura posibilitate de intervenţie legislativă care poate asigura în timp util temeiul legal pentru plata contravalorii proiectului tehnic, precum şi a bunurilor din categoria activelor fixe şi a obiectelor de inventar achiziţionate de RA-APPS din fondurile proprii.

Actul normativ aprobat astăzi introduce condiţia semnării protocolului de predare-preluare a imobilului „Sala Palatului” sub rezerva achitării prealabile de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a sumelor datorate Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”.

Te-ar mai putea interesa și
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail media din România, un ecosistem omnicanal de comunicare bazat pe date,......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Ultimii paşi pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Naţionale de Meteorologie ...