Directorii generali din România, mai puţin optimişti cu privire la creşterea numărului de angajaţi – studiu PwC

Directorii generali din România sunt mai puţin optimişti, faţă de anul trecut, cu privire la creşterea numărului de angajaţi în următoarele 12 luni, comparativ cu omologii lor de la nivel global, se arată în 'CEO Survey 2018, realizat de PwC.
Economica.net - mar, 13 mart. 2018, 08:07
Directorii generali din România, mai puţin optimişti cu privire la creşterea numărului de angajaţi - studiu PwC

Un procent de 53% dintre directorii generali români se aşteaptă la creşterea numărului de angajaţi din propriile organizaţii, comparativ cu 55% în Europa Centrală şi de Est. 99% intenţionează să dezvolte abilităţile ‘soft’ şi competenţele digitale ale angajaţilor ca parte a strategiei de resurse umane în era tehnologiei.

De asemenea, 68% sunt îngrijoraţi de disponibilitatea persoanelor competenţe digitale în industria/domeniul de activitate al organizaţiei. 49% admit că este dificil să atragă în organizaţie angajaţi talentaţi cu abilităţi digitale. 38% sunt foarte încrezători în creşterea veniturilor companiilor în următoarele 12 luni.

Topul ameninţărilor la adresa perspectivelor de creştere în cazul companiilor sunt incertitudinea geopolitică, infrastructura inadecvată, modificări demografice ale forţei de muncă, povara fiscală tot mai mare, viitorul zonei euro, capacitatea de reacţie în cazul unei crize şi disponibilitatea personalului cu abilităţi cheie.

Spre deosebire de omologii lor la nivel global şi din Europa Centrală şi de Est, directorii generali din România sunt mai încrezători faţă de anul anterior în privinţa perspectivelor de creştere a propriilor organizaţii în următoarele 12 luni.

PwC România lansează marţi raportul CEO Survey pentru România şi Europa Centrală şi de Est, acesta fiind un document care analizează opiniile executivilor cu privire la evoluţia economică şi a mediului de business în anul 2018.

Potrivit organizatorilor, raportul detaliază perspectivele de creştere şi ameninţările la adresa dezvoltării, impactul tehnologiei şi necesarul de specialişti cu competenţe digitale, responsabilitatea socială a companiilor, precum şi efectul economic, social şi politic al globalizării.

Nu în ultimul rând, raportul oferă recomandări pentru adaptarea organizaţiilor la o lume în care aspecte precum încrederea, educaţia, tehnologia şi inovarea sunt la fel de importante ca şi aspectele financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult......
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Statele Unite vor să ofere insulelor din Pacific o "alegere mai bună" decât China, chiar dacă Washingtonul singur nu ...
Divizia spaniolă Cupra a grupului Volkswagen a prezentat noi interpretări pentru Formentor și Leon
Divizia spaniolă Cupra a grupului Volkswagen a prezentat noi interpretări pentru Formentor și Leon
Derivată din mai cunoscuta marcă SEAT, Cupra a prezentat în premieră mondială versiuni modificate ale modelelor Formentor ...
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană – Eurostat
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană – Eurostat
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media ...