UPDATE Declaraţia fiscală Unică a fost adoptată azi de guvern. Termenul de depunere: 15 iulie. Cel de plată: 31 martie 2019

Declaraţia Unică, formularul care va desfiinţa Declaraţia 600, şi alături de mai multe acte similare, a fost adoptată azi de Guvern.
Economica.net - J, 15 mart. 2018, 10:18
UPDATE Declaraţia fiscală Unică a fost adoptată azi de guvern. Termenul de depunere: 15 iulie. Cel de plată: 31 martie 2019

Premierul a completat că Declaraţia Unică va fi depusă o dată pe an, până la 15 iulie, de către persoanele fizice care au obligaţia să plătească CAS şi CASS. Termenul de plată pentru cele două dări este 31 martie 2019, iar estimarea veniturilor pentru care se face plata se face pentru anul curent.

Eventualele rectificări ale declaraţiei din vară se pot face până la termenul plăţii, 31 martie, anul următor.

Declaraţia Unică va comasa şapte declaraţii actuale (care vor dispărea):

Ele sunt: D200 – veniturile realizate din România

D201 – veniturile realizate din străinătate

D220 – venitul estimat/norma de venit

D221 – norme de venit- agricultură

D600 – venitul baza pentru CAS

D604 – stabilire CASS persoane fara venit

D605 – stopare CASS persoane fara venit

Vezi cum arată Declaraţia Unică

Citeşte şi Reguli noi de la Finanţe pentru cei plătiţi pe drepturi de autor. Cine plăteşte, cât, şi când


Teodorovici: Un contribuabil poate beneficia de o reducere de 10% la plata contribuţiilor în cazul declaraţiei unice

Un contribuabil poate beneficia de o reducere de 5% a contribuţiilor plătite către stat dacă plăteşte anticipat până la finalul anului şi încă 5% dacă depune declaraţia unică online, reducerea totală fiind de 10%, iar cei care sunt şi salariaţi vor fi scutiţi de plata CAS şi CASS în cazul veniturilor obţinute din drepturi de autor, a declarat joi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

„Această ordonanţă de urgenţă schimbă fundamental acest mecanism, şi anume trecem de la un sistem cu şapte declaraţii pentru persoanele fizice la o singură declaraţie unică. În primul rând, schimbăm alte chestiuni legate de modalitatea de plată, nu mai sunt patru plăţi anticipate, (…) avem o singură plată, o singură dată de depunere, şi anume data de 15 iulie în acest an, fiind un an în care practic facem o tranziţie de la sistemul anterior la (…) noul mecanism de declarare a contribuţiilor (…), urmând ca din anul următor să fie data de 15 martie ca dată de depunere a formularului şi, desigur, şi data de plată unică”, a declarat Teodorovici, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

Potrivit ministrului Finanţelor, noul mecanism prevede estimarea venitului pentru anul curent.

‘Mergem pe ideea închiderii anului anterior şi (…) estimarea venitului anului curent pentru cei care (…) sunt vizaţi de această ordonanţă. De asemenea, sunt şi anumite dispoziţii tranzitorii, care se referă la formulare deja cunoscute – 600, 221, 220, 201 -, deci diferite astfel de obligaţii fiscale, care de la caz la caz (…) sunt tratate separat, în sensul că, dacă informaţiile (…) există la nivelul Fiscului, nu va mai fi nevoie ca acel contribuabil să depună încă o dată declaraţia unică’, a spus Teodorovici.

El a precizat că noul sistem vizează şi depunerea declaraţiei unice online.

‘Mergem pe un mecanism de a stimula contribuabilii să depună această declaraţie unică în sistemul online şi pentru acest lucru acordăm o reducere cu 5% a obligaţiilor de plată faţă de stat (…) Mai mult, dacă se face o plată anticipată pentru veniturile estimate în anul în curs până la (…) 15 decembrie, mai sunt încă 5% reducere pentru această plată anticipată. Deci, un contribuabil poate avea în total 10% reducere pentru obligaţiile faţă de stat’, a arătat Teodorovici.

Conform ministrului Finanţelor, au fost luate în calcul toate posibilele scenarii vizate de noul mecanism.

‘Dacă o să vă uitaţi la ce a estimat (…) Ministerul de Finanţe pentru bugetul anului 2018, o să vedeţi că suma estimată este una care să nu creeze o problemă (….) Există mulţi ani pentru care Fiscul nu a emis decizii de impunere, iar în acest an, când oamenii vor primi pentru ultima oară (…) decizia de impunere – decizie care se va trimite în a doua parte a anului pentru cei care nu sunt încă în sistemul online -, vom centraliza toate deciziile de impunere restante, pentru ca omul să aibă o singură situaţie primită şi ne gândim chiar la un mecanism de a stimula plata în cursul acestui an’, a precizat Teodorovici.

Totodată, la nivel local vor exista persoane care le vor putea prezenta contribuabililor prevederile noului mecanism.

‘Fiecare birou al Fiscului de la nivelul judeţean va avea o unitate, o structură cu obligaţia de a îndruma metodologic fiecare contribuabil care are (…) întrebări faţă de acest nou mecanism. Mai mult, la nivelul fiecărui consiliu local se va desemna o persoană responsabilă cu acest subiect, iar la nivel de judeţ se va face o pregătire (…) cu aceşti responsabili (…) Astăzi, procentul de contribuabili care au depus în sistem online este de doar 5%, ceea ce arată foarte clar obligaţia, nevoia şi logica schimbării acestui mecanism’, a mai afirmat Teodorovici.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...