Ministrul Comunicaţiilor: E nevoie de un număr mai mare de specialişti pentru a face faţă cerinţelor din industria IT

Ministrul Comunicaţiilor, Bogdan Cojocaru, a declarat vineri, la Iaşi, că numărul de specialişti care ies de pe băncile facultăţilor nu este suficient pentru a face faţă cerinţelor actuale din industria IT.
Economica.net - vin, 16 mart. 2018, 15:20
Ministrul Comunicaţiilor: E nevoie de un număr mai mare de specialişti pentru a face faţă cerinţelor din industria IT

Aflat la Iaşi pentru a se întâlni cu reprezentanţii mediului academic, ministrul Comunicaţiilor Bogdan Cojocaru a declarat în urma discuţiilor că deşi în ultimii ani industria IT a crescut considerabil, nu acelaşi lucru se poate spune despre oferta de şcolarizare universitară. Una dintre cauzele acestei situaţii, au susţinut reprezentanţii Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, este lipsa spaţiului în care să se desfăşoare orele de curs.

‘Sunt mai multe probleme pe care dumnealor le-au ridicat, ţinând de spaţiu, probleme care ţin de numărul de studenţi pe care facultatea îi are. Am avut discuţii cu cei din industrie (industria IT -n.r), cerinţele sunt foarte mari, iar numărul de specialişti care ies de pe băncile facultăţii nu este suficient. Atunci încercăm să găsim soluţii împreună cu facultăţile, dar în special şi cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei. Am găsit deschidere la Ministerul Educaţiei, care au trimis un reprezentant astfel încât să preia punctual aceste probleme. Cred că Ministerul Comunicaţiilor împreună cu Ministerul Educaţiei, fiind în legătură cu universităţile, putem soluţiona o mare parte din aceste probleme, în special cea legată de spaţiu’, a spus ministrul Comunicaţiilor.

În opinia sa, factorul local sau autorităţile locale vor avea o implicare foarte importantă în soluţionarea acestor probleme legate de spaţiu.

La rândul său, reprezentantul Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi, Mihaela Onofrei, a declarat că Ministerul Comunicaţiilor este cel care contribuie la întărirea mediului de business, la accesarea de către comunitatea ieşeană a investitorilor care vor veni în oraş.

‘După cum ştim cu toţii, Iaşul este un important centru universitar. În ultimii ani a cunoscut o dinamică deosebită în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor în domeniul IT, este o piaţă extrem de dinamică cu peste 15.000 de angajaţi care sunt furnizaţi de Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’, prin Facultatea de Informatică şi specializarea de Informatică Economică a Facultăţii de Economie, şi de asemenea, de la Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ (…) În momentul de faţă, Iaşiul este un mediu prielnic pentru dezvoltarea IT-ului, iar Ministerul Comunicaţiilor este principalul nostru partener în promovarea principalelor direcţii strategice ale universităţii în acest domeniu al tehnologiei informaţionale’, a declarat Mihaela Onofrei.

Întrebată dacă Universitatea va cere Ministerului Educaţiei suplimentarea numărului de locuri la Facultatea de Informatică, Mihaela Onofrei a declarat că se are în vedere şi creşterea numărului de locuri cu taxă la aceste specializări care sunt solicitate de către industria IT.

‘În momentul în care noi acredităm un program de studii, fie că este de licenţă, master, el trebuie să satisfacă nişte cerinţe. Aceste cerinţe trebuie să stabilească dacă universitatea are infrastructura necesară, are profesori suficienţi, profesori cu doctoratul de profil. În funcţie de această evaluare, noi stabilim de la o perioadă la alta dacă putem solicita o cifră de şcolarizare mai mare. În momentul de faţă, pe piaţa IT, dacă este să ne armonizăm numărului de absolvenţi, noi furnizăm puţini absolvenţi pentru această piaţă. De regulă numărul de locuri pentru o specializare este o serie. O serie are 150 de locuri. Analizele noastre arată că putem să solicităm un număr mai mare de locuri, dar vom vedea cu ce mărime, cu ce procent.(…) La Informatică Economică avem acreditare pentru o serie, 150 de studenţi. În măsura în care sunt solicitări mai mari, vom vedea în ce măsură, putem lua pe lângă studenţi finanţaţi la buget studenţi cu taxă. Atunci, dacă solicitările sunt mai mari, vom vedea dacă cifra de şcolarizare poate să meargă la 200 de locuri’, a declarat Mihaela Onofrei.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a dat asigurări că va susţine mediul universitar ieşean în identificarea spaţiilor pentru derularea activităţilor educative ale acestor specializări, dar şi găsirea de facilităţi dedicate cadrelor didactice pentru ca acestea să nu mai fie tentate să plece în mediul privat.

‘Atragerea de investitori reprezintă motorul dezvoltării judeţului. Orice locuitor al judeţului va avea beneficii. Înainte de beneficii avem şi responsabilităţi. Ca autorităţi locale avem o responsabilitate foarte mare. În Iaşi sunt 15.000 angajaţi la multinaţionale, cărora li se alătură alte aproximativ 4.000 de persoane care lucrează la societăţi mici, independente. Este o industrie cu o valoare foarte mare. Vrem să realizăm un parc tehnologic. Am identificat proiecte de eficienţă energetică la Facultatea de Informatică, unde vom crea un amfiteatru deosebit, o sală de conferinţe, să găsim posibilităţi pentru a identifica şi alte locaţii pentru un parc industrial. Avem proiecte, aşteptăm să se deschidă Axa şi să le depunem în parteneriat cu Universitatea’, a declarat Maricel Popa.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova amenință Londra cu represalii militare dacă Ucraina va folosi armament britanic pentru a lovi teritoriul rus
Moscova amenință Londra cu represalii militare dacă Ucraina va folosi armament britanic pentru a lovi teritoriul rus
Rusia a avertizat luni Marea Britanie că dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de Externe David Cameron, Moscova ar putea riposta......
Șeful diplomației UE Josep Borrell se opune ca reprezentanții Uniunii și ai statelor membre să participe la ceremonia de reînvestire a lui Putin pentru un nou mandat
Șeful diplomației UE Josep Borrell se opune ca reprezentanții Uniunii și ai statelor membre să participe la ceremonia ...
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell (foto), se opune participării unor reprezentanţi ai UE la ceremonia de reînvestire ...
Șapte din zece români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi – studiu
Șapte din zece români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi – studiu
85% dintre români obișnuiesc să cumpere produse alimentare de câteva ori pe săptămână sau chiar zilnic/aproape zilnic, ...
Parisul susține că vrea un parteneriat economic echilibrat cu China, dar că o relație de acest fel este deocamdată îndepărtată în condițiile unui deficit comercial de 46 de miliarde de euro
Parisul susține că vrea un parteneriat economic echilibrat cu China, dar că o relație de acest fel este deocamdată îndepărtată ...
Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire (foto), a pledat luni, în timpul vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping ...