Managementul OTP Bank analizează aspectele juridice ale scrisorii BNR. Termenul de contestare – 29 martie

Managementul OTP Bank analizează aspectele juridice ale scrisorii remise de către Banca Naţională a României (BNR) cu privire la faptul că se opune achiziţiei Băncii Româneşti, termenul limită de contestare a deciziei fiind 29 martie 2018, se arată într-un comunicat de presă al băncii comerciale remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 19 mart. 2018, 12:29
Managementul OTP Bank analizează aspectele juridice ale scrisorii BNR. Termenul de contestare - 29 martie

‘OTP Bank Plc. informează piaţa de capital că Banca Naţională a României a notificat subsidiara din România a OTP Bank, printr-o scrisoare adresată managementului în data de 14 martie, asupra faptului că nu a aprobat achiziţia de către OTP Bank România S.A a pachetului de acţiuni deţinut de Banca Naţională a Greciei la Banca Românească, în valoare de 99,28%, şi a portofoliului suplimentar din România aparţinând altor subsidiare ale NBG. Managementul analizează aspectele juridice ale scrisorii remise de către autoritatea de supraveghere, termenul limită de contestare a deciziei fiind 29 martie 2018’, se arată în document.

Indiferent de rezultatul final, spune comunicatul, managementul OTP Bank este în continuare dedicat obiectivului de a-şi întări prezenţa pe piaţa din România, prin creştere organică sau prin noi achiziţii.

‘În acelaşi timp, OTP Bank va continua direcţia strategică de achiziţii dedicată Europei Centrale şi de Est. Complementar capitalului alocat pentru creşterea organică, managementul intenţionează să aloce o parte semnificativă a capitalului extra generat către viitoare achiziţii cu potenţial de valoare adăugată’, informează banca comercială.

Banca Naţională a României a anunţat, recent, că se opune intenţiei OTP Bank România de a achiziţiona o participaţie de 99,28% din Banca Românească, precizând, totodată, că motivele care stau la baza deciziei nu pot fi dezvăluite.

Operaţiunea prin care OTP Bank România urma să achiziţioneze Banca Românească şi unele active româneşti ale acesteia a fost autorizată de Consiliul Concurenţei în luna decembrie a anului trecut.

Banca Românească este membră a Grupului National Bank of Greece. Activele româneşti ce urmau să facă obiectul tranzacţiei sunt aferente sucursalei din Londra, respectiv ale filialei din Malta aparţinând National Bank of Greece SA.

Atât OTP Bank România, cât şi Banca Românească, activează în domeniul serviciilor financiare şi bancare.

OTP Bank România face parte din grupul OTP ce furnizează servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia.

Banca Românească este o instituţie financiară cu activităţi concentrate în mod semnificativ pe segmentul de retail.

Divizia din România a OTP Bank a anunţat, în vara anului trecut, că Banca Naţională a Greciei a semnat un acord cu OTP Bank România pentru achiziţionarea pachetului său de acţiuni deţinute la Banca Românească.

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...