Dragnea: Se va înfiinţa Comisia Naţională pentru aprobarea planului de fundamentare a aderării la moneda Euro în 2024

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că va fi înfiinţată Comisia Naţională pentru aprobarea planului de fundamentare a aderării la moneda Euro în 2024, din care vor face parte reprezentanţi din Academia Română, Preşedinţie, Guvern, părţi interesate din societatea civilă, alte instituţii, structurile asociative ale autorităţilor locale.
Economica.net - lun, 19 mart. 2018, 12:49
Dragnea: Se va înfiinţa Comisia Naţională pentru aprobarea planului de fundamentare a aderării la moneda Euro în 2024

„Doamna prim-ministru ne-a informat că în această săptămână prin HG se va înfiinţa Comisia Naţională pentru Aprobarea Planului de Fundamentare şi de Aderare la Moneda Euro până în 2024, comisie din care vor fi invitaţi să facă parte reprezentanţi din Academia Română, Preşedinţie, Guvern, părţi interesate din societatea civilă, alte instituţii, structurile asociative ale autorităţilor locale, în aşa fel încât până la 15 noiembrie cel mai târziu calendarul de implementare şi planul de acţiune şi de măsuri să fie aprobat, pentru ca începând cu 1 ianuarie 2019 să se implementeze aceste măsuri”, a declarat Liviu Dragnea, după o întâlnire a liderilor PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...