Banca Transilvania: Consiliul de Administraţie propune un dividend brut de 0,14 lei/acţiune pentru 2017

Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania le propune acţionarilor aprobarea unui dividend brut de 0,14 lei/acţiune pentru 2017, conform unui raport remis bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - J, 22 mart. 2018, 07:23
Banca Transilvania: Consiliul de Administraţie propune un dividend brut de 0,14 lei/acţiune pentru 2017

Din profitul net obţinut în 2017, în sumă de 1,186 miliarde lei se propune ca suma de 104,937 milioane lei să fie alocată pentru rezerve legale şi alte rezerve, 1,081 miliarde lei pentru rezerve din profit net de repartizat, sumă din care se vor distribui 610 milioane lei ca dividende.

De asemenea, CA mai propune majorarea capitalului social cu suma de 471.041.660 lei prin emisiunea a 471.041.660 noi acţiuni cu valoare nominală de 1 leu/acţiune, precum şi stabilirea preţului la care vor fi compensate fracţiunile de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului şi rotunjirii rezultatelor, conform prevederilor legale în vigoare.

‘Majorarea capitalului social se va realiza prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net al anului 2017, în sumă de 471.041.660 lei, prin emiterea unui număr de 471.041.660 acţiuni, cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune, în beneficiul acţionarilor înregistraţi în Registrul Acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de înregistrare ce va fi stabilita de AGA (propunere 3 august 2018)’, se menţionează în raport.

Totodată, va mai fi supusă aprobării răscumpărarea de către bancă a propriilor acţiuni, în următoarele condiţii: maximum 35 milioane acţiuni (0,8062% din totalul acţiunilor care compun capitalul social) cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune la un preţ minim egal cu preţul de piaţă de la BVB din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 4 lei, pentru o perioadă de maximum 18 luni de la data publicării Hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României, în cadrul unui program stock option plan în vederea implementării unui sistem de remunerare şi derularea unui program de fidelizare a personalului pe o perioadă de cel puţin 3 ani, precum şi plata unor remuneraţii fixe, respectiv acordarea unui mandat Consiliului de Administraţie pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri.

Aceste propuneri vor fi supuse aprobării în Adunarea Generală a Acţionarilor convocată pentru 25 aprilie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile în acest mod, în timp ce 28% dintre aceștia aleg un mix între......
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...