UE şi alte ţări vor fi scutite, pentru moment, de tarifele americane

Preşedintele SUA, Donald Trump, a exclus temporar Uniunea Europeană şi alte şase ţări de la mult-criticatele tarife la importurile de oţel şi aluminiu, decizia urmând să intre în vigoare vineri, transmit Xinhua şi Reuters.
Economica.net - vin, 23 mart. 2018, 07:08
UE şi alte ţări vor fi scutite, pentru moment, de tarifele americane

În data de 8 martie, şeful statului american a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, exceptând Canada şi Mexic. Taxele urmează să intre în vigoare în data de 23 martie.

Canada şi Mexic sunt iniţial exceptate de la tarife, pe fondul discuţiilor privind renegocierea Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA). Dacă renegocierea va fi finalizată, nu vor exista niciun fel de tarife pentru cele două ţări vecine, a spus Trump.

Joi, Casa Albă a informat suspendarea tarifelor până la 1 mai 2018 pentru importurile din statele membre ale UE, Argentina, Australia, Brazilia, Coreea de Sud, Canada şi Mexic, cei mai mari comerciali ai SUA, iar negocierile continuă. După 1 mai, preşedintele SUA va anunţa ce state vor fi exceptate permanent.

Fiecare ţară de pe listă are o relaţie de securitate importantă cu SUA, a declarat Trump.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, avertizase că UE va răspunde cu fermitate, dacă SUA nu vor excepta UE de tarifele la importurile de oţel şi aluminiu.

Mai mulţi responsabili europeni, printre care şi comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, s-au deplasat la Washington în ultimele zile pentru a cere ca Uniunea Europeană să fie scutite de aceste tarife vamale. Cecilia Malmstrom a declarat în Parlamentul European că se aşteaptă ca UE să fie scutită, dar că încă nu poate fi sigură.

Decizia Washingtonului de a impune tarife pentru importurile de oţel şi aluminiu a provocat îngrijorări cu privire la un posibil război comercial, după ce Uniunea Europeană a ameninţat că va impune la rândul său tarife vamale pentru mai multe produse americane.

Te-ar mai putea interesa și
ASF caută specialiști. Prim-vicepreședinte: Vrem să transparentizăm toate procesele și mecanismele pe care le reglementăm. Studenții, în prim plan
ASF caută specialiști. Prim-vicepreședinte: Vrem să transparentizăm toate procesele și mecanismele pe care le reglementăm. ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenționează să strângă relația cu universitățile din România, într-un moment în care are mare nevoie de specialiști care să fie la curent......
Sorin Elisei, Ministerul Energiei: Rolul hidrogenului va fi creionat de cine va fi dispus să pună bani jos pentru aceasta opțiune de a atinge ținta de net-zero
Sorin Elisei, Ministerul Energiei: Rolul hidrogenului va fi creionat de cine va fi dispus să pună bani jos pentru aceasta ...
Directorul direcției de politici energetice din Ministrerul Energiei spune că, deși toate companiile vor fonduri nerambusrsabile ...
Mihai Tudose: Mamaia este un dezastru. Nu se poate face turism cu un sezon de doar trei luni pe an
Mihai Tudose: Mamaia este un dezastru. Nu se poate face turism cu un sezon de doar trei luni pe an
Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte al PSD, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că staţiunea Mamaia "e un ...
Sute de mii de palestinieni au părăsit orașul Rafah după ordinul de evacuare dat de armata israeliană
Sute de mii de palestinieni au părăsit orașul Rafah după ordinul de evacuare dat de armata israeliană
Armata israeliană estimează că după ce a ordonat sâmbătă evacuarea unor părţi din oraşul Rafah din sudul Fâşiei ...