Cele două Corei au convenit asupra unui summit intercoreean la 27 aprilie

Coreea de Sud şi cea de Nord au convenit să organizeze un summit intercoreean la 27 aprilie într-o încercare de a-şi îmbunătăţi relaţiile bilaterale şi de a reduce tensiunile militare, anunţă joi Yonhap şi AFP.
Economica.net - J, 29 mart. 2018, 07:08
Cele două Corei au convenit asupra unui summit intercoreean la 27 aprilie

Astfel, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, se vor întâlni în aşa-numita Casă a Păcii situată de partea sud-coreeană a localităţii Panmunjom, în Zona demilitarizată care divizează peninsula (DMZ), potrivit rezultatelor unei reuniuni intercoreene la nivel înalt care a avut loc joi în această zonă de frontieră.

Acesta va fi cel de-al treilea summit intercoreean după cele din 2000 şi 2007, precizează Yonhap.

Cele două părţi au convenit de asemenea să desfăşoare o reuniune la nivel operaţional la 4 aprilie, la Panmunjom, pentru a discuta despre protocolul, securitatea şi acoperirea mediatică a summitului.

Acest summit intervine pe fondul semnalelor potrivit cărora Coreea de Nord ar fi dispusă sa discute despre programele sale nuclear şi de rachete după mai mult de un an de tensiuni.

Delegaţiile sud şi nord-coreene, fiecare compusă din trei reprezentanţi, s-au întâlnit joi la Panmunjom, localitate unde a fost semnat armistiţiul ce a pus capăt Războiului Coreii (1950-53), în Zona demilitarizată ce împarte peninsula.

Potrivit AFP, delegaţia sud-coreeană a fost condusă de ministrul Unificării, Cho Myoung-gyon, iar cea nord-coreeană de către omologul său de la Phenian, Ri Son-gwon.

Anterior, liderul nord-coreean Kim Jong-Un a efectuat prima sa vizită la Beijing, aceasta fiind prima sa deplasare în străinătate de la preluarea mandatului la sfârşitul anului 2011, ceea ce marchează revenirea în prim-plan a diplomaţiei chineze.

După summitul cu liderul sud-coreean Moon Jae-in, liderul de la Phenian urmează să aibă o întâlnire istorică cu preşedintele american Donald Trump în luna mai pe fondul acestei destinderi, după mai multe luni de război verbal între Coreea de Nord şi SUA.

În 2017, Coreea de Nord a efectuat zece teste cu rachete balistice şi un test nuclear, mult mai puternic decât cel din 2006. La 29 noiembrie, Phenianul a lansat cu succes o nouă rachetă balistică intercontinentală.

Potrivit observatorilor, aceste teste cu rachete au arătat că Phenianul are potenţialul de a dezvolta prima rachetă balistică intercontinentală, care ar putea avea o rază de acţiune de peste 10.000 de kilometri, fiind capabilă să atingă teritoriul SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...