Care e rata reală de default la „Prima Casă”? BNR şi FNGCIMM are fiecare cifra ei, diferenţele sunt de 6 milioane de lei

În ciuda faptului că rata de credite neperformante la împrumuturile din programul Prima Casă este mult sub 1%, se pune problema unor inadvertenţe între raportările statistice ale BNR şi ale FNGCIMM. Raportări care ar putea diferi doar din cauza modificării anumitor indicatori. În plus, aşa cum subliniază BNR, majoritatea creditelor Prima Casă nu au ajuns să parcurgă un ciclu complet de creditare pentru a se putea decide dacă într-adevăr vorbim de o rată mică sau mare de neperformante la programul Prima Casă.
Gabriela Ţinteanu - mar, 10 apr. 2018, 21:03
Care e rata reală de default la

„Comportamentul de plată al beneficiarilor programului Prima Casă se remarcă prin responsabilitate: în ultimii trei ani rata de neperformanţă s-a menţinut constanţa, la 0,3%”, spun reprezentanţii Fondului de Garantare al IMM-urilor.

Pe de altă parte, statisticile BNR prezentate în cadrul raportului de stabilitate financiară pe 2017 arată că rata creditelor neperformante a oscilat între 0,61% în decembrie 2016 la 0,50% în decembrie 2017. La solicitarea ECONOMICA.NET, banca centrală a motivat această rată redusă de neperformanţă prin faptul că, „valorile reduse din prezent (și din ultimii ani) nu sunt foarte reprezentative, pentru că nu s-a parcurs un ciclu complet cu privire la acest gen de credite”.

„De la lansarea programului „Prima casă”, în 2009, până la sfârşitul lunii noiembrie 2017, au fost acordate 238.305 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 20,78 mld. lei.

În 2017, până la sfârşitul lunii noiembrie, au fost acordate 23.437 garanţii, în valoare totală de 2,048 miliarde de lei, precum şi 8.910 promisiuni de garantare, în valoare totală de 1,002 miliarde de lei”, arată site-ul Ministerului Finanţelor.

Aşadar, până acum au fost acordate în total garanţii în valoare de 3,050 miliarde de lei.

Rata de default, conform BNR,  ar fi de 15,2 milioane de lei la aceast sumă (calculând 0,5% neperformante), în timp ce, pe baza raportării Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, putem vorbi despre doar 9,15 milioane de lei. Teoretic circa 6 milioane de lei s-au pierdut pe drum între cele două tipuri de statistici. Practic, explicaţia s-ar putea să fie la mijloc: când le-a fost solicitată oficial rata creditelor neperformante, cele două instituţii nu au precizat dacă rata neperformantelor se referă la totalul creditelor acordate de sistem sau doar la garanţia statului oferită în acest program.

Dacă la BNR au fost date pe total credit însă, adică neperformante de 0,5% din total, nu putem decât să concluzionăm că, în programul Prima Casă, statul pierde mai mult decât băncile, în caz de neplată a creditului-băncile 0,2%, statul – 0,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...