Rovana Plumb: Toate ghidurile de finanţare pe Programul Operaţional Capital Uman, lansate până pe 30 iunie

Toate ghidurile de finanţare pe Programul Operaţional Capital Uman (POCU) vor fi lansate până pe 30 iunie 2018, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în cadrul unei întâlniri organizată cu reprezentanţii Coaliţiei ONG pentru Fonduri Structurale, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort.
Economica.net - S, 31 mart. 2018, 10:55
Rovana Plumb: Toate ghidurile de finanţare pe Programul Operaţional Capital Uman, lansate până pe 30 iunie

În acelaşi context, atât oficialii MFE, cât şi cei ai Coaliţiei au agreat constituirea a patru grupuri de lucru, respectiv: pentru elaborarea ghidurilor, pentru etapa evaluării, pentru etapa contractării şi pentru implementarea proiectelor. ‘Grupurile de lucru vor fi formate din reprezentanţi ai Autorităţii de Management şi reprezentanţii beneficiarilor, iar scopul acestora este identificarea celor mai potrivite soluţii pentru a grăbi şi eficientiza implementarea fondurilor europene’, precizează MFE.

Potrivit sursei citate, delegaţia ministerului de resort şi-a asumat un scenariu predictibil de implementare, care presupune: contractarea a 22 miliarde lei până la finalul anului 2018, finalizarea procesului de contractare pe apelurile din domeniul Educaţie până la data de 15 aprilie 2018, extinderea protocolului cu ANAF cu privire la solicitarea certificatelor fiscale, inclusiv în teritoriu, continuarea analizei motivelor care generează întârzieri în procesele de evaluare/contractare, dar şi propunerea de măsuri de intervenţie concrete pe parcurs.

În plus, ministrul Rovana Plumb a precizat că toate ghidurile POCU vor fi lansate până la data de 30 iunie şi a solicitat sprijinul partenerilor în acest sens.

Reprezentanţii Coaliţiei ONG pentru Fonduri Structurale s-au întâlnit, vineri, cu o delegaţie a MFE, din care a făcut parte atât ministrul Rovana Plumb, cât şi Mihaela Toader – secretar de stat în MFE şi coordonator POCU, Dan Paxino – secretar de stat, conducerea AM POCU şi echipa tehnică a ministerului.

Coaliţia ONG pentru Fonduri Structurale a fost reprezentată de şase organizaţii cu experienţă în monitorizarea programelor operaţionale cu finanţare FESI (Fundaţia Estuar, CAIES, CeRe, World Vision România, FDSC şi ActiveWatch). Întâlnirea a fost organizată după ce organizaţia non-guvernamentală a transmis, în data de 21 martie 2018, o scrisoare deschisă ministrului Fondurilor Europene, în care se făcea referire la evoluţia Programului Operaţional Capital Uman.

POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro şi stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de România în domeniul resurselor umane.

În acelaşi timp, scopul programului este reprezentat de reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene (UE).

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...