70 de ani de la semnarea legii privind instituirea „Planului Marshall”

La 3 aprilie 1948, preşedintele american Harry S. Truman a semnat decretul prin care programul, cunoscut în istorie drept 'Planul Marshall', a intrat în vigoare. La 16 aprilie 1948, a fost constituită Organizaţia Europeană de Cooperare Economică, având ca state membre Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia, zona de vest a Germaniei şi teritoriul Triest. 
Economica.net - lun, 02 apr. 2018, 06:40
70 de ani de la semnarea legii privind instituirea

La 5 iunie 1947, într-un discurs ţinut la Universitatea Harvard, secretarul de stat american, generalul George C. Marshall, declara ‘război foamei, sărăciei, disperării şi haosului din Europa’. Scopul programului lansat de Statele Unite – European Recovery Program (ERP) era acela de a contribui la refacerea economiilor statelor europene prin cooperarea lor, contribuind astfel la stabilitatea economică, socială şi politică a Europei.

La 12 iulie 1947, are loc o conferinţă la Paris, având ca obiectiv cooperarea economică europeană, la care statele participante au dezbătut problemele economice acute ale Europei: stabilitatea financiară, stabilirea bazelor cooperării economice europene şi infuzia de capital american. Programul de Redresare Europeană, creionat de experţi ai departamentului de stat, printre care cunoscuţii George F. Kennan sau William Clayton, a fost transpus sub forma unei legi a executivului american care a fost aprobată de Senat la 3 martie 1948 şi de Camera Reprezentanţilor la 31 martie 1948.

La 3 aprilie 1948, preşedintele american Harry S. Truman a semnat decretul prin care programul, cunoscut în istorie drept ‘Planul Marshall’, a intrat în vigoare. La 16 aprilie 1948, a fost constituită Organizaţia Europeană de Cooperare Economică, având ca state membre Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia, zona de vest a Germaniei şi teritoriul Triest. Ulterior a fost admisă şi Spania, în 1959.

Această organizaţie a contribuit la repartiţia ajutorului american, coordonarea politicilor economice naţionale şi la crearea unui sistem multilateral de plăţi la nivelul Europei. Planul Marshall a contribuit astfel la demararea procesului de cooperare economică şi politică, precum şi al procesului de unificare europeană.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața europeană și pilonul central de producție al uzinei Ford Otosan din......
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, preşedintele american Donald Trump ...