Constantinescu: ASF sprijină dezvoltarea sustenabilă a pieţei asigurărilor, în condiţiile administrării prudenţiale a riscurilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sprijină dezvoltarea sustenabilă a pieţei asigurărilor, în condiţiile administrării prudenţiale a riscurilor şi a creşterii gradului de satisfacţie a asiguraţilor, a declarat vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, la Gala 'Premiile Pieţei Asigurărilor'.
Economica.net - mar, 03 apr. 2018, 20:30
Constantinescu: ASF sprijină dezvoltarea sustenabilă a pieţei asigurărilor, în condiţiile administrării prudenţiale a riscurilor

De asemenea, vicepreşedintele ASF a subliniat contribuţia esenţială a Parlamentului României în procesul de definire a unui nou cadru legislativ în domeniul asigurărilor, precum şi rolul important al actorilor din piaţă, care au susţinut acest demers.

Autoritatea a avut ca obiectiv strategic, în anul precedent, stabilizarea şi consolidarea pieţei asigurărilor, în special a pieţei RCA, contribuind la modernizarea cadrului legislativ primar şi secundar.

Potrivit unui comunicat al instituţiei remis marţi AGERPRES, ASF a fost premiată cu trofeul ‘Primm’ pentru consolidarea pieţei asigurărilor şi iniţiativele privind interesele consumatorilor.

‘Ne bucură această recunoaştere, rolul ASF este acela de a promova măsurile ce se impun pentru a genera stabilitate şi echilibrul pe pieţele financiare supravegheate, creând totodată premisele valorificării potenţialului acestora’, a declarat preşedintele ASF, Leonardo Badea.

Piaţa RCA este reglementată din anul 2017 de un cadru legislativ primar şi secundar, care a introdus prevederi şi instrumente noi, printre acestea numărându-se sistemul Bonus-Malus care răsplăteşte comportamentul corect în trafic, tariful de referinţă, noţiunea de client cu risc ridicat şi decontarea directă.

Cea de a XVIII-a ediţie a Galei ‘Premiile Pieţei Asigurărilor’ a fost organizată luni de revista ‘Primm’ cu sprijinul oficial al International Insurance Society (IIS).

Piaţa asigurărilor din România a continuat şi în anul 2017 tendinţa de creştere, iar societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF au subscris prime brute în valoare de 9,7 miliarde lei, cu 3,5% mai mult comparativ cu anul precedent, potrivit unui raport al instituţiei privind evoluţia pieţei asigurărilor în 2017, publicat luni.

‘O schimbare în tendinţele manifestate pe parcursul anilor anteriori este consolidarea segmentului de asigurări de viaţă, care a înregistrat anul trecut o apreciere semnificativă, de 21% comparativ cu anul 2016. Dacă în perioada 2012 – 2014 activitatea de asigurări de viaţă era în scădere din punct de vedere al volumului de prime brute subscrise, începând cu anul 2015 acest segment şi-a reluat creşterea, iar în 2017 evoluţia sectorului de asigurări s-a datorat segmentului asigurărilor de viaţă’, se precizează în raport.

De asemenea, piaţa asigurărilor din România este caracterizată de un grad mediu spre ridicat de concentrare. În anul 2017, aproximativ 89% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăţi de asigurare din cele 31 de societăţi care desfăşurau activitate de asigurare/reasigurare la 31 decembrie 2017.

ASF reglementează şi supraveghează piaţa asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, sectoare care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...