PMB: Măsuri privind sărbătorile pascale şi program special al RATB

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat joi că a fost demarată campania de curăţenie de primăvară şi au fost luate măsurile necesare pentru întâmpinarea sărbătorilor pascale, informând totodată că RATB va avea program special.
Economica.net - J, 05 apr. 2018, 07:41
PMB: Măsuri privind sărbătorile pascale şi program special al RATB

Potrivit unui comunicat de presă al PMB, la începutul acestei luni, au fost intensificate şi accelerate acţiunile de salubrizare la nivelul celor şase sectoare ale Capitalei.

Operatorii de salubrizare au început luni programele de spălare a arterelor principale, a celor cu trafic RATB şi a celor cu obiective sociale (inclusiv parcări, trotuare şi semne de circulaţie), aceste operaţiuni fiind efectuate atât în prima parte a zilei, în intervalul 8,00 – 14,00, cât şi pe parcursul nopţii, în intervalul 22,00 – 05,00, precizează sursa citată.

O altă măsură care va fi implementată în cadrul acestei campanii se referă la curăţarea, refacerea şi înlocuirea dotărilor stradale specifice deteriorate: coşuri de deşeuri, containere colectare separată etc.

O atenţie sporită se va acorda salubrizării corespunzătoare în zona lăcaşelor de cult, atât înaintea sărbătorilor, cât şi în perioada imediat următoare.

La fel ca şi în anii trecuţi, pentru menţinerea ordinii publice, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va dubla numărul misiunilor de patrulare, care vizează combaterea faptelor antisociale atât în centrul Capitalei, cât şi în apropierea marilor biserici.

Zona Patriarhiei, Centrul Istoric şi anumite zone cu potenţial de risc infracţional vor fi supravegheate atât de agenţii locali, cât şi de sistemul de monitorizare video al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.

În noaptea de Înviere, echipajele poliţiei locale vor asigura menţinerea fluidizării traficului şi prevenirea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranţa publică.

Pentru sesizări sau reclamaţii, bucureştenii pot apela numărul Dispeceratului Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti – 021/9752, reaminteşte municipalitatea.

PMB informează că RATB va avea program special. Astfel, în Vinerea Mare, liniile de transport vor funcţiona după un program corespunzător unei zile de sâmbătă, suplimentat cu 30%, în noaptea de Înviere, liniile de noapte care converg către zona centrală a Capitalei şi anume: N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121, precum şi linia de tramvai 41 vor circula pe întreg parcursul nopţii. În prima şi a doua zi de Paşte, duminică şi luni, liniile de transport public de suprafaţă vor funcţiona conform programului de circulaţie corespunzător unei zile de duminică.

Administraţia Străzilor a demarat o serie de lucrări de întreţinere şi curăţare a pasajelor aflate în administrare, prin spălarea placajelor, vopsirea bordurilor, înlocuirea corpurilor de iluminat, înlocuirea stâlpilor de cauciuc sau curăţarea camerelor video.

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement va acţiona pentru salubrizarea şi igienizarea parcurilor şi aliniamentelor stradale pe care le administrează, pentru toaletarea arborilor, vopsirea mobilierului urban, refacerea spaţiilor destinate păsărilor şi animalelor de companie, dar şi pentru curăţarea fântânilor aflate în administrare, în vederea punerii lor în funcţiune. 

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...