Veniturile din criptomonede trebuie declarate la Fisc. Ce trebuie să ştie românii

Contribuabilii care au obţinut venituri din criptomonede, atât prin minare, cât şi prin achiziţie de pe burse ori în schimbul vânzării de bunuri, vor trebui să declare la Fisc aceste venituri până la data de 15 iulie 2018, odată cu depunerea Formularului unic 212, atenţionează experţii EY România.
Economica.net - J, 12 apr. 2018, 12:50
Veniturile din criptomonede trebuie declarate la Fisc. Ce trebuie să ştie românii

Veniturile trebuie declarate în primul rând în vederea impozitării (10%), iar dacă au depăşit pragul de 22.800 de lei în anul 2017, trebuie declarate şi în vederea aplicării contribuţiilor sociale şi a celor pentru sănătate – asta în cazul persoanelor care nu sunt şi salariate.

Dacă respectivele criptomonede (Bitcoin, Ethereum, Ripple etc.) sunt recunoscute ca valută, veniturile trebuie trecute la categoria venituri din investiţii sau din activităţi financiare, iar dacă nu – la categoria „alte venituri”.

Interesant este că la veniturile fiinanciare se iau în considerare şi pierderile, astfel că se poate declara numai diferenţa dintre câştiguri şi pierderi, în timp ce la „alte venituri” trebuie declarate sumele ca atare, au mai arătat experţii fiscali.

„Este mai bine ca aceste venituri să fie declarate, chiar dacă acum Fiscul se bazează exclusiv pe conformarea voluntară. Oricum, la încasarea veniturilor din criptomonede este utilizat contul bancar, şi acolo se va vedea totul, din punct de vedere fiscal”, a declarat Gabriel Sincu, coordonatorul Departamentului Impozite Directe din cadrul EY România.

Experţii fiscali au mai spus că există deja persoane în România care „au realizat venituri de ordinul milioanelor de euro din criptomonede şi care şi-au pus problema declarării. Le-am recomandat să le declare, pentru că este mai sigur aşa”.

Te-ar mai putea interesa și
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de zile. Băncile mai au la dispoziție încă cel puțin 30 de zile pentru a se......
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...