CNAIR a lansat o licitaţie de peste 110 milioane lei pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat o licitaţie de 110,7 milioane lei, fără TVA, pentru un proiect care vizează reducerea zgomotului generat de traficul rutier, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), citat de News.ro.  
Economica.net - D, 29 apr. 2018, 07:34
CNAIR a lansat o licitaţie de peste 110 milioane lei pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier

Principala modalitate de finanţare o reprezintă fondurile europene disponibile prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.

Proiectul este denumit „implementare planuri de acţiune pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier – etapa 2011-2016”.

Acesta vizează construirea de covoare asfaltice fonoabsorbante pe un număr de 48 de sectoare de drum naţional, pe o lungime totală de 112,5 km, si montare de panouri fonoabsorbante pe 9 sectoare de drum naţional/autostradă pe o lungime totală de 23,4 km. Cuantumul garanţiei de participare este de 1,107 milioane lei.

”Ofertantul declarat câştigător va constitui o garanţie de bună execuţie a contractului, în original, în cuantum de 10% din preţul contractului fără TVA, în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziţie publică”, se arată în anunţ.

Totodată, ofertantul trebuie să demonstreze că media cifrei totale de afaceri pe ultimii trei ani (2014, 2015 si 2016) a fost de minimum 55 milioane lei.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 8 iunie, iar pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 11 iunie.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...