Liderii UE au o abordare unitară pentru menţinerea acordului nuclear cu Iranul – sursă europeană

Conducătorii celor 28 de state din Uniunea Europeană au convenit miercuri seara la Sofia asupra unei abordări unitare pentru menţinerea acordului nuclear iranian, după decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din cadrul acestuia, a indicat o sursă europeană citată de AFP.
Economica.net - J, 17 mai 2018, 05:05
Liderii UE au o abordare unitară pentru menţinerea acordului nuclear cu Iranul - sursă europeană

Şefii de state şi de guverne europene au agreat că vor continua să susţină acordul ‘atât timp cât Iranul îl va respecta’ şi că vor începe munca pentru protejarea companiilor europene afectate de decizia americană, a explicat această sursă pentru AFP.

Conform acesteia, în paralel, liderii europeni au asigurat că vor răspunde îngrijorărilor (americane) asupra rolului regional al Iranului (în Orientul Mijlociu) şi asupra programului său de rachete balistice.

Cei 28 au fost totodată de acord să se apere în faţa ameninţării Casei Albe de a impune tarife vamale pentru oţelul şi aluminiul din Europa, afirmând că ei nu vor negocia ‘cu pistolul la tâmplă’.

UE este exceptată până la 31 mai la miezul nopţii de taxele vamale americane de 25% asupra exporturilor de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu.

Europenii caută să obţină o exceptare permanentă de la aceste taxe, dar Washingtonul cere în schimbul acestei concesii o mai mare deschidere a pieţei europene.

Dacă tarifele vamale americane vor fi în final aplicate, UE a pregătit contramăsuri asupra unei liste de produse americane emblematice, precum blugii, bourbonul sau motocicletele, pe care ameninţă să le taxeze puternic.

‘UE va continua să se lupte pentru un sistem internaţional fondat pe reguli în ciuda recentelor decizii (americane) privind schimbările climatice, tarifele vamale şi Iranul’, a adăugat aceeaşi sursă europeană, la finalul unui dineu de lucru la Sofia, în ajunul unui summit al liderilor europeni asupra Balcanilor, mai relevă AFP.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a criticat mai înainte atitudinea ‘capricioasă’ a administraţiei americane.

Uniunea Europeană trebuie să fie unită pentru a face faţă ‘unui nou fenomen – atitudinea capricioasă a administraţiei americane’, a deplâns Tusk, citat de Reuters şi France Presse, făcând aluzie la deciziile preşedintelui american privind programul nuclear iranian şi comerţul internaţional, la care europenii doresc să ofere un răspuns colectiv.

‘Uitându-ne la ultimele decizii ale preşedintelui Trump, am putea spune că, cu asemenea prieteni, chiar nu avem nevoie de duşmani’, a declarat Tusk ironic într-o conferinţă de presă. ‘Dar, sincer vorbind, Europa ar trebui să fie recunoscătoare preşedintelui Trump, deoarece datorită lui am scăpat de toate iluziile’, a comentat fostul prim-ministru polonez, care coordonează întâlnirile la vârf ale şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană.

‘El ne-a făcut să ne dăm seama că, dacă avem nevoie de o mână de ajutor, va trebui să contăm doar pe noi înşine’, a conchis Donald Tusk.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...