ANCOM: Numărul conexiunilor la internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane, în 2017

Numărul total al conexiunilor la internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane, la finalul anului 2017, în creştere anuală cu 7%, iar rata de acoperire la 100 gospodării a fost de 58%, mai mult cu patru puncte procentuale faţă de anul anterior, arată statistica Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) dată vineri publicităţii.
Economica.net - vin, 18 mai 2018, 13:36
ANCOM: Numărul conexiunilor la internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane, în 2017

Potrivit sursei citate, pe segmentul internetului fix, în 2017, s-a realizat un trafic total de 5,1 milioane de TB, în timp ce consumul mediu lunar/conexiune a fost de 92 GB.

De asemenea, numărul de conexiuni prin fibră optică aproape s-a dublat (+94%), ajungând la 1,1 milioane, în timp ce majoritatea conexiunilor de internet fix (67%) permit viteze de cel puţin 100 Mbps, 11% între 30-100 Mbps, 13% între 10-30 Mbps şi doar 9% sunt conexiuni cu viteze de până în 10 Mbps.

Datele ANCOM relevă, totodată, că rata de penetrare a internetului fix la 100 gospodării a fost de 58%, în creştere anuală cu patru puncte procentuale.

În funcţie de numărul total de conexiuni la internet fix la sfârşitul anului 2017, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 49%, principalul competitor 21%, următorul competitor 13%, ceilalţi furnizori însumând 17%.

Cât priveşte raportul dintre urban şi rural la internet fix, statistica de specialitate arată că o creştere însemnată, cu peste 13% comparativ cu sfârşitul anului anterior, a cunoscut-o numărul de conexiuni la internet fix din mediul rural, care a ajuns la 1,4 milioane. În mediul urban, creşterea a fost mai lentă, de 5%, până la 3,4 milioane. Pe acest segment, rata de acoperire era de 71% în mediul urban, respectiv de 41% în mediul rural.

La capitolul telefoniei fixe, gradul de utilizare a continuat să scadă semnificativ pe parcursul anului 2017. Astfel, s-au consemnat scăderi atât în ceea ce priveşte numărul de linii de acces (-5%, până la 3,9 milioane), dar mai ales la nivelul traficului de voce (-16%, până la 2,7 miliarde de minute). Media lunară a traficului realizat de la o linie fixă a ajuns la 57 de minute, mai puţin cu 8 minute faţă de valoarea medie din anul 2016.

Totodată, în funcţie de numărul de linii de acces, la 31 decembrie 2017, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 43%, principalul competitor de 33%, următorul competitor de 14%, ceilalţi furnizori însumând 10%.

La traficul de voce, liderul pieţei a avut o cotă de piaţă de 48%, principalul competitor 28%, următorul competitor 7%, iar ceilalţi 16%.

Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul 2017 este realizat de ANCOM, pe baza datelor statistice raportate semestrial de către furnizorii care au obligaţia de a transmite Autorităţii valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând trei persoane, transmite AFP, relatează Agerpres....
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...