BVB: Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 75% în această săptămână, deşi au fost doar trei şedinţe de tranzacţionare

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a crescut cu peste 75% în această săptămână, la 209,65 milioane de lei, deşi în această perioadă au fost doar trei şedinţe de tranzacţionare, conform datelor statistice publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - D, 03 iun. 2018, 09:47
BVB: Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 75% în această săptămână, deşi au fost doar trei şedinţe de tranzacţionare

În perioada 28 mai – 1 iunie 2018 s-au realizat 8.950 de tranzacţii cu 107,83 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor listate a fost de 163,34 miliarde de lei.

Banca Transilvania conduce şi în această săptămână în topul celor mai tranzacţionate companii, cu 65,94 milioane de lei, urmată de BRD – GSG, cu 50,33 milioane de lei şi de SIF5 Oltenia, cu 37,06 milioane de lei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de Romgaz şi OMV Petrom, cu tranzacţii în valoare de 25,95 milioane de lei, respectiv 10,63 milioane de lei.

În anul 2018 au avut loc 102 şedinţe de tranzacţionare, realizându-se un număr de 250.524 tranzacţii pe piaţa reglementată, cu o valoare medie zilnică de 50,041 milioane de lei. Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit 5,104 miliarde de lei în acest an, iar capitalizarea pieţei este de 163,347 miliarde de lei. Pe piaţa românească de capital activează 87 de societăţi emitente şi 30 de intermediari.

 În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), în perioada analizată s-a înregistrat o scădere cu peste 25%, comparativ cu săptămâna precedentă, ajungând la o valoare de 1,147 de milioane de lei. Numărul total al schimburilor a fost de 441, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 652.911 acţiuni, iar capitalizarea companiilor de pe ATS a depăşit 6,71 miliarde de lei.

Cele mai tranzacţionate companii pe ATS au fost Deutche Bank, cu 475.397 lei, urmată de Morărit Panificaţie Roman, cu 292.500 lei şi Bayer AG, cu 211.262 lei.

Pe ATS, în anul 2018 au avut loc 102 de şedinţe de tranzacţionare, cu 14.445 tranzacţii, o valoare medie zilnică de 578.673 lei şi un rulaj de 59,024 milioane de lei. Capitalizarea pieţei este de 6,71 miliarde de lei, numărul societăţilor emitente a ajuns la 316, iar al intermediarilor la 24.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...