România trebuie să dea înapoi 12,5 milioane de euro din banii pentru fermieri, a doua cea mai mare sumă de rambursat din UE

România va trebui să ramburseze Comisiei Europene aproximativ 12,5 milioane de euro, din cei 1,7 miliarde de euro pe care i-a încasat în 2017 pentru dezvoltarea sectorului agricol, prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Este a doua cea mai mare sumă de rambursat din UE.
Economica.net - lun, 04 iun. 2018, 20:54
România trebuie să dea înapoi 12,5 milioane de euro din banii pentru fermieri, a doua cea mai mare sumă de rambursat din UE

Comisia Europeană a publicat lista de penalități financiare aplicate statelor membre în urma verificărilor cheltuielilor făcute de acestea din bani europeni veniți prin Fondul european de garantare agricolă (FEGA), fondul din care se trag, printre altele, plățile directe. Astfel, din cei peste 1,7 miliarde de euro pe care țara noastră i-a încasat prin FEGA în exercițiul financiar 2017, va trebui să ramburseze 12,48 milioane de euro și aproximativ 491.000 lei. Cei 491.000 de lei evidențiați separat reprezintă plăți necuvenite acordate fermierilor în urma unei nereguli sau a unei neglijențe și trebuie recuperați de la aceștia în termen de 18 luni după ce un raport de control sau un document similar, care semnalează apariția unei astfel de nereguli, a fost aprobat și, după caz, primit de agenția de plăți sau de organismul responsabil de recuperare. 

În contul lui 2016, România a avut de rambursat aproximativ 161.000 de euro și în jur de 5.000 de lei.

Cea mai mare a doua rambursare dintre statele membre

Pentru că vizează mai degrabă o reglare a conturilor, majoritatea statelor membre au de rambursat bani către Comisia Europeană, așa cum există și țări care au de luat bani de la Comisie. Suma pe care România trebuie să o dea înapoi este însă a doua cea mai mare din UE, după Italia, care are de rambursat peste 33,2 milioane de euro din cei 4,2 miliarde de euro încasate.

În schimb, printre statele care mai au de luat bani de la Comisie se numără Germania, cu 2,8 milioane de euro sau Danemarca cu 37.800 de euro.

De ce trebuie să rambursăm bani

Conform legislației comunitare, în fiecare an, Comisia Europeană verifică acuratețea și veridicitatea conturilor agențiilor de plăți. Iar atunci când constată că anumite cheltuieli nu au fost efectuate în conformitate cu dreptul Uniunii, adoptă acte de punere în aplicare, prin care stabilește cuantumurile care se exclud de la finanțarea din partea Uniunii. La verificarea conturilor pentru exercițiul financiar 2017 s-a ținut cont de cheltuielile efectuate de statele membre între 16 octombrie 2016 și 15 octombrie 2017.

Sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru sau plătite acestuia se calculează prin scăderea plăților lunare pentru exercițiul financiar în cauză, și anume 2017, din cheltuielile recunoscute pentru exercițiul financiar respectiv. Comisia deduce suma respectivă din plata lunară legată de cheltuielile efectuate în a doua lună care urmează după decizia privind verificarea conturilor sau adaugă suma respectivă la plata menționată.

Te-ar mai putea interesa și
Isarelienii de la Econergy pun o baterie de 68 MW în parcul fotovoltaic finalizat recent la Oradea. Credit de 40 mil. euro de la Unicredit
Isarelienii de la Econergy pun o baterie de 68 MW în parcul fotovoltaic finalizat recent la Oradea. Credit de 40 mil. euro ...
UniCredit Bank a finalizat o tranzacţie pentru finanţarea unei centrale solare, în valoare totală de 40,5 milioane de euro, către Econergy, la Oradea, conform unui comunicat de presă al băncii....
Anchetă pe piața cărnii de porc. Consiliul Concurenței vrea să afle de ce porcul românesc e impedicat să intre în magazine
Anchetă pe piața cărnii de porc. Consiliul Concurenței vrea să afle de ce porcul românesc e impedicat să intre în ...
Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe ...
Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026. Ce înseamnă moartea levei pentru mediul de afaceri
Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026. Ce înseamnă moartea levei pentru mediul de afaceri
 Bulgaria se pregăteşte să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2026 şi marchează începutul unei transformări majore ...
Carmistin The Food Company a luat un credit de 500 de milioane de euro pentru investiții în agricultură și industria alimentară
Carmistin The Food Company a luat un credit de 500 de milioane de euro pentru investiții în agricultură și industria ...
Carmistin The Food Company, producător de carne de pasăre și furaje, a obținut un credit sindicalizat în valoare de ...