Jianu: Contribuţia opţională la Pilonul II de pensii va deschide o cutie a Pandorei pentru economia naţională

Contribuţia opţională la Pilonul II de pensii va deschide o cutie a Pandorei pentru economia naţională, în care statul naţionalizează banii privaţi ai unor oameni, iar un investitor străin care analizează varianta unei investiţii în România poate gândi să statul îi poate naţionaliza oricând propria investiţie, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mar, 05 iun. 2018, 10:39
Jianu: Contribuţia opţională la Pilonul II de pensii va deschide o cutie a Pandorei pentru economia naţională

‘Practic se deschide o cutie a Pandorei în care statul naţionalizează banii privaţi ai unor oameni şi numai după primele declaraţii s-a văzut impactul pe Bursă. Bursa a scăzut. Ce impact are asupra unui investitor străin care se gândeşte să investească în România. Acesta poate gândi că statul îi poate naţionaliza oricând propria investiţie. Şi cam ăsta este mesajul de care trebuie să ne ferim. Fiecare organizaţie a mediului de afaceri a avut o poziţie puternică faţă de această măsură. Cred că o problemă este şi la societăţile de gestionare a fondului de pensii al căror management nu a discutat cu patronatele, nu a comunicat despre randamente, unde sunt investiţi banii. Au venit acum, când au avut nevoie. Dar nu trebuie să cădem într-o capcană. Este nevoie în economia românească de continuarea pilonului II de pensii ‘, a spus Jianu.

Pilonul II de pensii investeşte fondurile în numele participanţilor, astfel încât activele să aducă randamente. Activele, împreună cu randamentul investiţional, sunt returnate participanţilor la vârsta pensionării sub formă de pensie, completând veniturile din pensia de stat. De asemenea, dreptul la pensia privată se moşteneşte, în caz de deces.

‘Acest model de economisire pentru pensionare este uzual în majoritatea ţărilor dezvoltate şi reprezintă principala formă de asigurare a unui trai decent la pensionare în multe dintre acestea. Este vital ca Pilonul II să completeze Pilonul I de pensii, care se bazează pe un sistem de transfer al contribuţiilor actualilor angajaţi către actualii pensionari, sistem care este susceptibil riscului demografic’, a precizat Ovidiu Nicolescu, preşedinte onorific al CNIPMMR.

Conform datelor CNIPMMR, după 10 ani de activitate a Pilonului II, acesta a generat un randament mediu anual de 8,15%, având active nete de 42,7 miliarde de lei în beneficiul a 7,1 milioane de asiguraţi.

‘În prezent, cota de contribuţie este de 3,75%, ceea ce înseamnă că veniturile din pensiile administrate privat în cadrul Pilonului II vor fi mult mai mici pentru beneficiari la momentul în care vor începe plăţile pentru pensia privată. Stoparea contribuţiilor la Pilonul II al pensiilor private obligatorii, din a doua jumătatea a anului 2018, face ca sumele deja plătite să devină nerelevante pentru pensia suplimentară, la momentul achitării ei, chiar dacă acestea nu sunt naţionalizate. Fondurile de pensii private obligatorii nu vor mai putea susţine randamentele pozitive pentru beneficiari, în cazul stopării contribuţiilor, sau îşi vor retrage investiţiile făcute pe piaţa de capital din România’, a apreciat Ovidiu Nicolescu.

Acesta a precizat că România are nevoie de Pilonul II de pensii, ca sursă de investiţii în economia naţională, pentru recuperarea decalajelor existente faţă de media europeană.

Reprezentanţii Consiliului Naţional al IMM-urilor spun că prin pensiile private se va sigura o sursă de venituri suplimentară pentru angajaţii în momentul ieşirii la pensie, în condiţiile în care bugetul de pensii din care este plătită pensia de stat este deficitar, fiind nevoie de transferuri din bugetul de stat pentru plata pensiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...