Ploi torenţiale şi descărcări electrice de astăzi, de la ora 14.00, în mare parte a ţării

Ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului se vor înregistra în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, începând de duminică de la ora 14.00, până luni la ora 23.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citată de news.ro.
Economica.net - D, 10 iun. 2018, 06:38
Ploi torenţiale şi descărcări electrice de astăzi, de la ora 14.00, în mare parte a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o informare de instabilitate atmosferică, începând de duminică, ora 14.00, până luni, la ora 23.00, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi la deal şi la munte.

Conform meteorologilor, vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină.

În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp.

 

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...