Instanţa supremă ar putea da sentinţa definitivă în dosarul CET Govora în care este inculpat Dan Şova

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa miercuri sentinţa definitivă în dosarul CET Govora, în care fostul senator Dan Şova a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.
Economica.net - mie, 20 iun. 2018, 05:27
Instanţa supremă ar putea da sentinţa definitivă în dosarul CET Govora în care este inculpat Dan Şova

La ultimul termen al procesului din 4 iunie, Dan Şova le-a spus magistraţilor că a refuzat până acum să facă declaraţii în spaţiul public despre acest dosar, însă a precizat că aceasta nu înseamnă că ‘tăcerea’ sa este a unui om vinovat.

Tot atunci, reprezentantul DNA a solicitat condamnarea lui Dan Şova la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, susţinând că pedeapsa de 3 ani închisoare dată de instanţa de fond este ‘nejustificat de blândă’.

Reprezentantul DNA a mai cerut ca fostul director al CET Govora Mihai Bălan, condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare, să primească 3 ani închisoare cu executare, având în vedere că acesta nu a făcut nimic pentru recuperarea prejudiciului de 1,3 milioane lei.

În septembrie 2017, Dan Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de 4 ani.

Instanţa a admis atunci acţiunea civilă exercitată de CET Govora, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL, şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.301.410 lei. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii folosesc internetul într-un mod diferit față de restul europenilor: petrec mai mult timp pe rețelele sociale și aplicațiile de mesagerie și sunt printre cei mai puțin interesați să......
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Noul Volkswagen ID.3 Neo are trei versiuni de motorizare, asociate cu trei baterii, o autonomie maximă de 630 km și un ...
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată ...
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...