Aeroportul Otopeni ar putea avea un nou terminal de pasageri, investiţie de peste 1 miliard de euro

Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Bucureşti ar putea avea un nou terminal de pasageri, parte dintr-un poriect amplu de dezvoltare ce va cuprinde şi o platformă, sistem căi de rulare, drumuri de acces, parcări şi clădiri, investiţie estimată la 4,75 miliarde lei (peste 1 miliard de euro), potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii de interes naţional şi utilitate publică „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Bucureşti”, publicat miercuri în dezbatere de Ministerul Transporturilor, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 20 iun. 2018, 15:08
Aeroportul Otopeni ar putea avea un nou terminal de pasageri, investiţie de peste 1 miliard de euro

Din punct de vedere aviatic, Aeroportul Otopeni are în prezent un singur terminal, format din mai multe clădiri. Noul proiect va fi practic cel de-al doilea terminal al aeroportului şi se va afla la o distanţă de câteva sute de metri de actualul terminal.

„Valoarea obiectivului de investiţii de interes naţional şi utilitate publică ‘Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Bucureşti’ este 4.752.181 mii lei, inclusiv TVA, echivalentul a 1.022.656 mii euro”, arată proiectul pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor, preluat de News.ro.

Durata de realizare a investiţiei este de cinci ani.

De altfel, numărul de pasageri a crescut spectaculos pe Aeroportul Otopeni în ultimii ani. Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache, estima luna aceasta că numărul de pasageri pe care îl vor înregistra aeroporturile bucureştene la sfârşitul anului va depăşi 14 milioane.

Aeroporturile Henri Coandă şi Băneasa au avut anul trecut un trafic de 12,84 milioane de pasageri, în creştere cu 16,8% faţă de anul precedent.

Proiectul face parte din Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti, aprobat prin OG 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea proiectului se va face din surse proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), compania care administrează aeroportul, din fonduri nerambursabile, credite bancare, forme legale de participare a capitalului privat.

„Un nou terminal de pasageri se va construi şi pune în funcţiune în zona de dezvoltare. Această infrastructură aeroportuară nouă, modernă, care va îngloba ultimele tehnologii şi va oferi un nivel superior de servicii, va permite consolidarea poziţiei României pe piaţa aviatică din zona Europei Centrale şi de Est, înscriindu-ne, astfel, în trendul dezvoltărilor infrastructurilor aeroportuare din zonă”, arată nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, noi căi de rulare de degajare rapidă sunt planificate pentru a permite ieşirea rapidă a aeronavelor de pe pistă. Noua platformă este conectată la cele două piste prin noi căi de rulare duble.

La sud-est de zona noului terminal va fi amplasat un parc tehnologic – high tech.

Se va construi un drum de acces la zonele comerciale din faţa terminalului, la zona tehnică şi cea cargo din partea de nord şi la parcul high tech.

S-a rezervat totodată o suprafaţă dedicată în partea de nord pentru un eventual integrator cargo.

Compania Naţională „Aeroporturi Bucureşti” (CNAB) s-a înfiinţat în 2009, ca urmare a fuziunii Companiei Naţionale „Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti” (AIHCB) cu societatea naţională „Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu” (AIBB-AV) şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...