CFR Călători începe pe 29 iunie programul estival ‘Trenurile Soarelui’

CFR Călători începe vineri, 29 iunie, programul estival de circulaţie 'Trenurile Soarelui', în cadrul căruia peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării, până la data de 9 septembrie, se arată într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - J, 21 iun. 2018, 08:56
CFR Călători începe pe 29 iunie programul estival 'Trenurile Soarelui'

‘Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii, 16 trenuri directe (cu ramurile aferente) vor avea ca destinaţie Constanţa/Mangalia, în timp ce 17 de trenuri vor pleca zilnic din gările Capitalei spre Constanta, din care 7 ajung la Mangalia. De asemenea, există legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanţa şi staţiuni’, se menţionează în comunicat.

Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

Reprezentanţii CFR spun că biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variata de oferte comerciale. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilităţile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.

‘O călătorie Bucureşti – Constanţa, fără nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors călătorul beneficiază deja de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online’, potrivit comunicatului.

Trenurile Litoral, care circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, ajung la destinaţie în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta Bucureşti – Constanţa, este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.

Pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării, va circula zilnic un tren direct InterRegio pe ruta Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur (IR 1689, cu plecare din Bucureşti Nord la 06:10 si IR 1688, cu plecare din Tulcea Oraş la ora 13:10). De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/2 întors) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

Reprezentanţii CFR Călători susţin că persoanele cu dizabilităţi motorii au posibilitatea de a se deplasa mai uşor cu trenul spre şi dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistenţă (rezervarea locurilor speciale, însoţire în incinta staţiei, asistenţă la urcare/ coborâre şi asistenţă la bordul trenului). Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online şi la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/ sosiri din gări.

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio şi Interregio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

CFR Călători recomandă tuturor călătorilor să îşi procure biletele de tren din timp pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii vine cu o nouă măsură în favoarea crescătorilor de porci români. Carnea congelată importată din UE nu va mai putea fi vândută drept proaspătă
Ministerul Agriculturii vine cu o nouă măsură în favoarea crescătorilor de porci români. Carnea congelată importată ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va modifica legislaţia astfel încât toată carnea de porc congelată care ajunge în România din Uniunea Europeană să nu mai poate fi......
Vreme rece, cerere fierbinte: acțiunile din domeniul turismului se apreciază pe măsură ce vacanțele de iarnă continuă
Vreme rece, cerere fierbinte: acțiunile din domeniul turismului se apreciază pe măsură ce vacanțele de iarnă continuă
Pe măsură ce iarna se apropie de sfârșit și în ciuda faptului că bugetele gospodăriilor rămân sub presiune, cererea ...
Referendum pentru desființarea județului Ilfov, propus de Vlad Gheorghe, consilier al lui Bolojan.  „Unirea” cu Bucureşti sub o singură administraţie
Referendum pentru desființarea județului Ilfov, propus de Vlad Gheorghe, consilier al lui Bolojan. „Unirea” ...
Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a spus că este necesar un referendum în județul Ilfov pentru ...
VIDEO CFR Infrastructură Brașov: Lucrări pentru eliminarea restricțiilor de viteză pe 76 km de cale ferată trebuie finalizate până în august
VIDEO CFR Infrastructură Brașov: Lucrări pentru eliminarea restricțiilor de viteză pe 76 km de cale ferată trebuie ...
Lucrările tip Quick Wins, finanțate prin PNRR, pe raza SRCF Brașov, au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză ...