BRD anunţă schimbări în Consiliul de Administraţie

BRD, a treia cea mai mare bancă din România, din punct de vedere al valorii activelor, a anunţat vineri că Bernardo Sanchez-Incera a renunţat la mandatul său de membru în consiliul de administraţie al BRD - Groupe Société Générale, începând cu 21 iunie, fiind numit un administrator provizoriu, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 22 iun. 2018, 10:48
BRD anunţă schimbări în Consiliul de Administraţie

”În reuniunea din 21 iunie 2018, Consiliul de Administraţie al BRD – Groupe Société Générale a decis numirea lui Philipe Laurent Charles Heim în calitate de administrator provizoriu pe postul vacant existent în cadrul consiliului de administraţie al băncii până la data întrunirii primei adunări generale a acţionarilor”, arată un comunicat transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Numirea lui Heim este sub condiţia obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României şi îşi va produce efectele de la data emiterii aprobării prealabile a BNR, scrie News.ro.

Profitul net al Grupului BRD a crescut cu 26% în primul trimestru, la 414 milioane lei, faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul generării solide de venituri, cheltuielilor operaţionale cvasi stabile şi costului de risc pozitiv.

Grupul BRD a anunţat în mai că a marcat un bun început de an: profitul net a ajuns la 414 milioane lei în primul trimestru al anului 2018, +25,6% faţă de perioada similară a anului trecut, conducând la o rentabilitate a capitalurilor proprii de 22% în comparaţie cu 19,3% în primul trimestru al anului 2017”, arată raportul BRD.

Cheltuielile operaţionale au ajuns la 385 milioane lei, cvasi-stabile faţă de primul trimestru al anului 2017 (+0,2%).

Creditele nete au fost de 30,4 miliarde lei, mai mari cu 5% în comparaţie cu sfârşitul lunii martie 2017.

BRD – Groupe Société Générale are 2,32 milioane de clienţi activi şi operează o reţea de 753 de unităţi. BRD are aproximativ 2,4 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 28.200 POS-uri şi mai mult de 1.500 ATM-uri. Activele totale ale băncii erau, la finalul lunii martie 2018, de 54,5 miliarde lei.

BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 145.000 de angajaţi în 66 de ţări şi peste 31 de milioane de clienţi în întreaga lume.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...