CCR a admis sesizarea preşedintelui asupra legii ANCOM

Curtea Constituţională a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii privind Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), stabilind că hotărârea Parlamentului privind numirea, respectiv demiterea conducerii ANCOM nu se încadrează în ipotezele prevăzute de Constituţie, pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare. În consecinţă, această hotărâre trebuie să fie adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa comună a celor două Camere, potrivit CCR, citată de News.ro.
Economica.net - mie, 04 iul. 2018, 18:27
CCR a admis sesizarea preşedintelui asupra legii ANCOM
CCR a respins ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din OUG de înfiinţare a ANCOM privind o soluţia legislativă care nu prevede o cale de atac împotriva hotărârilor Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM – din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017.

De asemenea, cu unanimitate de voturi, CCR a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagmele „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor” din cuprinsul art.unic pct.3 [cu referire la art.11 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] şi al art.unic pct.5 [cu referire la art.11 alin.(51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii] din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 sunt neconstituţionale.

Curtea a constatat că hotărârea Parlamentului privind numirea, respectiv demiterea conducerii ANCOM, nu se încadrează în ipotezele prevăzute de Constituţie, pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare. În consecinţă, această hotărâre trebuie să urmeze regula stabilită de Constituţie, respectiv să fie adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa comună a celor două Camere, spune CCR.

CCR a constatat totodată că modificările aduse de Parlament art.unic pct.3 şi pct.5 din OUG privind înfiinţarea ANCOM nu au făcut obiectul cererii de reexaminare, formulate de Preşedintele României, ceea ce contravine art.77 alin.(2) din Constituţie.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

Sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a fost trimisă CCR de către preşedintele Iohannis în 6 iunie.

Prima dată, şeful statului a sesizat CCR asupra acestei legi în luna ianuarie, însă Curtea a constatat că legea este constituţională. Ulterior, în 3 mai, preşedintele a solicitat Parlamentului reexaminarea acestei legi, iar Iohannis arată, în cea de doua sesizare trimisă CCR, că noua formă este diferită de cea primită iniţial spre promulgare şi consideră că există aspecte de neconstituţionalitate.

Potrivit sesizării, art. 11 alin. (1) al legii în forma anterioară cererii de reexaminare, se prevedea că preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai ANCOM sunt numiţi de către Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

În forma propusă după reexaminare, conducerea ANCOM este numită cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...