Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 6.07.2018

Euro începe ziua la 4,66 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR.
Economica.net - vin, 06 iul. 2018, 05:10
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 6.07.2018

Euro a rămas la 4,66 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR.  Pe 3 iulie 2018, moneda europeană a atins cea mai scăzută valoare în faţa leului din 6 iunie 2018 când Banca Naţională a anunţat un curs de refeerinţă de 4,6554 lei/euro. Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. 

Cursul de schimb poate ajunge la o valoare maximă de 5,2 lei pentru un euro în următoarele 12 luni şi ar putea înregistra medie de 4,76 lei pentru un euro, conform estimărilor analiştilor de la CFA.

Băncile comerciale au anunţat pe 4 iulie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,6990 lei şi 4,7500 lei.

Dolarul rămâne la 3,98 lei,  aproape de cursul anunţat ieri de BNR.  Moneda americană a atins pe 21 iunie cel mai ridicat nivel din 27 iulie 2017 (4,0522 lei/dolar). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6619 lei/euro, 3,9898 lei/dolar, 4,0170 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,39%, valoare egală cu maximul ultimilor patru ani şi cinci luni atins ieri. Mai precis, a fost cea mai ridicată valoare din 26 februarie 2014, când ROBOR la trei luni a fost cotat la 3,40%.

ROBOR la şase luni a crescut la 3,47%, nou maxim al ultimilor patru ani şi două luni (6 martie 2014 când BNR a anunţat un nivel de 3,52%). Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Aurul a fost cotat la 160,5949 lei pentru un gram, în scădere faţă de nivelul de ieri.  Metalul preţios a atins maximul ultimelor opt luni şi jumătate pe 29 mai 2018: 169,0228 lei pentru un gram.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în cadrul procedurii de atribuire a contractului ”Achiziția de 23 locomotive......
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate ...