Legea farmaciei, promulgată de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, informează Administraţia Prezidenţială.
Economica.net - lun, 09 iul. 2018, 15:13
Legea farmaciei, promulgată de preşedintele Iohannis

Pe 18 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat, cu amendamente, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, asupra căruia şeful statului ceruse reexaminarea.

Actul normativ reglementează posibilitatea vânzării şi eliberării prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale a medicamentelor care se acordă fără prescripţie medicală numai de către farmaciile comunitare şi drogheriile autorizate potrivit legii şi care notifică Ministerului Sănătăţii intenţia de a desfăşura această activitate, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii.

‘În incinta farmaciilor comunitare, a oficinelor locale de distribuţie, a farmaciilor din unităţile medicale aflate în structura ministerelor cu reţea medicală proprie, a drogheriilor, a farmaciilor şi a oficinelor locale de distribuţie din sistemul penitenciar este interzisă utilizarea tehnicii de vânzare cu autoservire pentru medicamentele de uz uman sau veterinar’, prevede unul dintre amendamentele adoptate.

În proiect se menţionează că această notificare trebuie să conţină mai multe date, respectiv denumirea societăţii, adresa unităţii farmaceutice de unde sunt livrate medicamentele, adresa site-ului unităţii farmaceutice prin intermediul căruia se face vânzarea, numele farmacistului responsabil de vânzarea şi eliberarea prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale a medicamentelor care se acordă fără prescripţie medicală, data începerii activităţii.

Potrivit actului normativ, MS trebuie să afişeze mai multe informaţii, precum lista unităţilor farmaceutice care oferă medicamente spre vânzare la distanţă către populaţie prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale şi informaţiile generale privind riscurile legate de medicamentele furnizate ilegal populaţiei.

Tot luni, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 12/2018 pentru modificarea Legii 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate.

Totodată, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 13/2018 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului.

Te-ar mai putea interesa și
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ce valoarea cumpărăturilor online de bunuri și servicii a atins 12,9......
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...