BNR: Soldul creditului acordat firmelor şi populaţiei a crescut cu 1,4% în luna iunie

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut, în luna iunie 2018, cu 1,4% (1,4% la sută în termeni reali) faţă de luna mai 2018, până la nivelul de 242,45 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României remise marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 24 iul. 2018, 08:53
BNR: Soldul creditului acordat firmelor şi populaţiei a crescut cu 1,4% în luna iunie

În mai 2018, creditul neguvernamental a urcat cu 0,3% faţă de luna aprilie.

Creditul în lei s-a majorat cu 1,9% (1,9% în termeni reali) în iunie faţă de mai, în condiţiile în care împrumuturile acordate gospodăriilor populaţiei au urcat tot cu 1,9%, la 88,86 miliarde de lei, iar cele acordate altor sectoare au consemnat un avans de 2%, la 68,83 miliarde de lei. Pe total, creditul neguvernamental în lei a fost în iunie de 157,7 miliarde de lei.

Pe de altă parte, creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,4% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,1%) în iunie faţă de mai, pe fondul unei scăderi cu 1% a împrumuturilor acordate gospodăriilor populaţiei (39,42 miliarde de lei), dar şi a unei creşteri cu 1,6% în cazul altor sectoare (45,32 miliarde de lei).

Faţă de luna iunie a anului trecut, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,8% (1,3% în termeni reali) la 30 iunie 2018, pe seama majorării cu 15,3% a componentei în lei (9,4% în termeni reali) şi a diminuării cu 6,2% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 8,3%).

Împrumuturile în lei acordate gospodăriilor s-au majorat cu 22,13% faţă de iunie 2017, în timp ce creditele pentru companii au crescut cu 7,6%.

Împrumuturile în lei acordate gospodăriilor s-au majorat cu 22,8% faţă de mai 2017, în timp ce creditele pentru companii au urcat cu 8,5%.

În ceea ce priveşte creditul neguvernamental exprimat în valută, împrumuturile pentru gospodăriile populaţiei s-au redus cu 10,1%, iar cele pentru companii cu 2,4%.

Pe de altă parte, creditul guvernamental s-a diminuat în luna iunie 2018 cu 3% faţă de luna mai 2018, până la 98,137 miliarde de lei. La 30 iunie 2018, creditul guvernamental a crescut cu 1,4% (-3,8% în termeni reali) faţă de 30 iunie 2017.

În context, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat marţi pe piaţa interbancară cu 0,01 puncte procentuale, ajungând la 3,42% pe an, potrivit datelor BNR.

O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 25 februarie 2014, respectiv 3,46% pe an.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, respectiv 24 iulie 2017, indicatorul era la 0,87% pe an.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a coborât uşor marţi, la 3,51%, de la 3,52%, luni.

ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a coborât la 3,55% pe an (de la 3,56% luni), iar indicele ROBOR la 12 luni a ajuns la 3,61% pe an, de la 3,62% pe an, cât a în ziua anterioară.

Te-ar mai putea interesa și
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția a încă 1.400 MWh în următoarele șase luni
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția ...
Aukera, unul dintre investitotrii importanți în stocarea de energie electrică din România, dar care are și un portofoliu semnficativ de proiecte în regenerabil, a scos la vînzare cel puțin......
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente pentru respectarea normelor sanitare, anunţă UE
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente ...
Uniunea Europeană va suspenda, începând de joi, importurile de carne de pasăre şi carne de vită din Brazilia, în aşteptarea ...
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Curs valutar interbancar 1 septembrie 2026 - Leul începe prima zi de toamnă calendaristică în intervalul 5,2580 lei/euro ...
Cehia vrea să majoreze ţinta de deficit bugetar şi cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB în 2027
Cehia vrea să majoreze ţinta de deficit bugetar şi cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB în 2027
Ministerul de Finanţe din Cehia propune o ţintă de deficit bugetar de 389 de miliarde de coroane (18,71 miliarde de dolari) ...