Noua lege a pensiilor: formula de calcul

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:
Economica.net - vin, 10 aug. 2018, 05:15
Noua lege a pensiilor: formula de calcul

contributivitate, adică plată în funcție de contribuție;

egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani;
solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor;
– imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici cel complet.

Formula de calcul

Pensia va fi reprezentată de Numărul Total de Puncte înmulțit cu Valoarea Punctului de Referință (VPR).

Numărul total de puncte este suma punctajelor anuale. Punctajul anual este suma punctajelor lunare împărțit la 12 luni. Punctajul lunar este venitul brut realizat împărțit la câștigul mediu brut pe economie.

VPR va fi de 75 de lei în anul 2021 și a fost determinată prin împărțirea Valorii punctului de pensie din anul 2021, adică 1.875 de lei, la 25, care reprezintă vechimea medie de ani din sistemul de pensii, rezultată în urma aplicării ultimelor patru legi ale pensiilor.

Formula de calcul are avantajul nu doar că elimină inechitățile, dar duce și la creșterea tuturor pensiilor.

Aplicarea legii: legea se aplică etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.

Valoarea punctului de pensie se actualizează conform Programului de Guvernare, și anume:

* 1.265 de lei în anul 2019,

* 1.775 de lei în anul 2020,

* 1.875 de lei în anul 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții

* iar din anul 2022 Valoarea Punctului de Referință se va indexa, anual, cu inflația.

Proiectul de lege urmărește eliminarea inechităților din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat același număr de ani, în aceeași profesie și au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechitățile din sistem dintre femei și bărbați care au lucrat același număr de ani, în aceleași condiții și care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuție se egalizează.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...